Antena 3 CNN Politică Un ministru acuză încercări de intimidare din partea lui Sebastian Ghiță. Replica lui Ghiță

Un ministru acuză încercări de intimidare din partea lui Sebastian Ghiță. Replica lui Ghiță

2 minute de citit Publicat la 17:35 12 Iul 2016 Modificat la 17:35 12 Iul 2016
ghita.jpg
Foto: Agerpres

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, îl acuză pe deputatul PSD Sebastian Ghiţă de ''încercare de intimidare'', spunând că are tot timpul pe urma sa o maşină care îl ''tot pozează'' şi avertizează că va cere protecţie de la serviciile statului.

''Este o încercare de intimidare care nu va funcţiona. D-l Ghiţă să stea liniştit, că actele de la DNA merg înainte şi probabil că mai avem material pentru DNA. Poate să pună câţi paparazzi vrea pe urma mea, nu se va schimba nimic. România nu e Columbia, nu suntem o ţară unde trebuie să-mi fie frică pentru siguranţa mea şi a familiei mele. Deşi este un sentiment ciudat când vezi că ai o maşină pe urma ta care te tot pozează, ăia pot să aibă şi altceva decât aparate foto. Dacă continuă, o să cer protecţie de la serviciile statului'', a declarat Cristian Ghinea într-un interviu pentru Revista22.

Ministrul Ghinea a spus că o campanie de denigrări la adresa sa din partea lui Ghiţă a fost demarată după ce a sesizat DNA pentru un posibil contract cu dedicaţie, cu o valoare de 38 de milioane de euro, încheiat pentru achiziţionarea sistemului informatic de la Autoritatea de Management care gestionează fondurile europene de mediu. Printre firmele care s-au ocupat de gestionarea proiectului se numără şi compania One Expert, deţinută de Sebastian Ghiţă.

''D-l Ghiţă s-a inflamat pentru că probabil el s-a obişnuit ca oficialii români să stea în poziţie de lotus, că el este mare şef la parlament, mare bogătaş, are televiziune. Şi a început o campanie de denigrări împotriva mea. A declarat că el nu are firme, că despre ce vorbesc eu şi atunci am spus: OK, e un caz la DNA Ploieşti care arată că d-l Ghiţă controlează 52 de firme prin interpuşi. Este o instituţie a statului care face această afirmaţie şi atunci am cerut Corpului de Control să scoată din arhiva electronică detalii despre aceste firme, ce contracte au avut şi am publicat acele contracte'', a explicat ministrul fondurilor europene.

Deputatul Sebastian Ghiță a explicat, într-o intervenție telefonică în emisiunea 100 de minute, realizată de Alessandra Stoicescu și Adrian Măniuțiu, că este exclus să fi angajat vreun paparazzi să îl urmărească pe ministrul Ghinea.

“Mi se pare imposibil să se întâmple așa ceva cu un ministru al României. Cu toate astea, strategia, tactica acestor tehnocrați și a acestui ministru ONG-ist de a încerca să justifice eșecurile legându-se de omul rău al momentului, Ghiță, este greșită. Pentru că oamenii în România nu sunt proști. Acest ministru nu este în stare să ia fonduri europene și justifică acest eșec prin certuri cu mine.”

“Singurul contact direct a fost la comisia parlamentară. Și domnul Ghiță s-a declarat și atunci amenințat. Nu am nimic personal cu omul. Niciodată nu am avut vreun contact direct. Nu l-am întâlnit niciodată nicăieri. Dar de când s-a schimba comunicarea la Guvern, știm că au un plan să își justifice eșecurile altfel. Și planul de comunicare al Guvernului este să îi certe pe Ghiță și pe Ponta pentru nu știu ce.”

×
x close