"Primele două Constituţii - din 1991 şi 2003 - sunt <fabricate> în afara României, impuse Parlamentului şi poporului român de stăpânii străini ai României pentru a fi folosite aceste Legi fundamentale împotriva poporului român", spune Funar, într-un interviu acordat Agerpres.
Potrivit lui, este nevoie de o nouă Constituţie, nu una revizuită. "O nouă Constituţie, a poporului român, care să apere interesele neamului, să apere ţara, şi nu o Constituţie străină, care s-a dovedit ca nuca-n perete şi care a avut consecinţe dezastruoase asupra vieţii economice şi sociale din ultimii 25 de ani", este de părere Funar.
Candidatul independent se gândeşte şi la o republică prezidenţială. "Republică prezidenţială, cu atribuţii mai clare în plan executiv pentru preşedinte decât e acum".
De asemenea, Funar afirmă că va introduce în Constituţie, în premieră pentru un stat al lumii, prevederea privind dreptul la fericire. Totodată, vrea şi introducerea dreptului la demnitate.
În materie de politică externă, Funar îşi propune să menţină majoritatea tratatelor şi acordurilor internaţionale, cu excepţia tratatului cu Ungaria, vrea relaţii bune cu ţările NATO, interzicerea otrăvirii românilor cu aditivi alimentari cancerigeni şi etnobotanice, dar şi interzicerea prin referendum a exploatării gazelor de şist, precum şi realizarea în cinci ani a reţelei naţionale de autostrăzi.
Gheorghe Funar este optimist în ceea ce priveşte şansele sale de a ajunge la Cotroceni. ''De la Cluj-Napoca nu mi-am luat bilet decât spre Bucureşti, n-am bilet de întoarcere, mă duc la Cotroceni'', spune Funar.
Mai mult, întrebat despre principalii săi contracandidaţi, Gheorghe Funar a spus că "din păcate, nu am".