"El tot insista să îmi dea o sumă de bani, dar eu am refuzat. Ce să fac eu cu 3.000 de lei. Nici măcar un telefon nu puteam să îmi iau!", a declarat Gheorghe Coman, la ieşirea din şedinţa comisiei juridice.
Vă reamintim că deputatul Gheorghe Coman este urmărit penal pentru fapte de corupţie, după ce a fost prins când primea 3.140 de lei, pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău, parlamentarul fugind cu maşina după flagrantul organizat de procurorii DNA.
Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie - decembrie 2013, deputatul Gheorghe Coman a solicitat denunţătorului din acest caz - persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău -, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă, diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite, potrivit Mediafax.
În perioada 9-16 decembrie 2013, în acelaşi context, Coman i-ar fi solicitat denunţătorului să achite 3.140 de lei, adică jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat pe 14 decembrie 2013 la Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice, eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte.
DNA precizează că deputatul a primit banii miercuri, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupţie.