Un acord cu FMI în condiţii care ar sufoca economia şi investiţiile ar fi ca o chimio-terapie care nu face bine decât pe termen scurt, a declarat miercuri liderul social-democrat, Mircea Geoană. Preşedintele PSD a mai pledat pentru stabilirea deficitului bugetar la o cifră mai mare de 2%.
Geoană a reiterat teza conform căreia contractarea unui acord cu FMI ar trebui făcută doar în condiţiile în care măsurile sociale şi investiţiile să nu fie sacrificate. "Dacă va fi nevoie, vom face un acord cu FMI în condiţiile şi termenii care să corespundă preocupărilor noaste de a nu sacrifica economia, socialul, investiţiile pentru că altfel riscăm să ajungem la un tratament similar celui de acum zece ani şi care e un fel de chimioterapie care nu face bine decât pe termen scurt", a declarat liderul PSD, prezent la Academia Română, cu prilejul lansării unui raport al Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare despre reprofesionalizarea României.
Totodată, preşedintele social-democrat s-a pronunţaţ pentru stabilirea deficitului bugetar la o cifră mai mare de 2%, explicând că UE şi-a flexibilizat în aceste condiţii de criză cerinţele obţinerii unui deficit mic."Ar trebui să ne gândim dacă nu mergem pe un deficit mai mare, care să fie extrem de scrupulos urmărit", a mai spus preşedintele Senatului, avertizând că susţinerea deficitului stabilit prin buget ar putea duce chiar la "condamnarea României la o recesiune dură".
Antena3.ro