Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, într-o conferinţă de presă la Dăbuleni, că în turul al doilea la alegerile prezidenţiale se vor afla un candidat PSD şi, "probabil, un candidat sprijinit de PD-L".
El a făcut aceste afirmaţii după ce s-a referit la noua conducere a PNL, la modul democratic în care a fost aleasă şi la faptul că aceasta ar trebui să facă o opoziţie constructivă, fără scandaluri.
Pe de altă parte, liderul PSD a ţinut să răspundă lui Vasile Blaga apreciind că acesta "este un ministru bun, dar un politician modest". Anterior, ministrul Dezvoltării declarase că PSD "a nenorocit ţara, împreună cu PNL", iar acum liderul său "se dă extravirgin".
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, afirmase, la Oradea, că, după ce PSD "a nenorocit ţara, împreună cu PNL", liderul său, Mircea Geoană, "se dă extravirgin", adăugând că el nu a văzut "un lucru bun început de domnul Geoană şi dus până la capăt".
Întrebat cum comentează afirmaţiile lui Blaga, preşedintele PSD a spus, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Dăbuleni, că nu vrea să intre în polemică.
"Nu vreau să intru în polemică. Domnul Blaga este un ministru bun, dar un politician modest", a afirmat Geoană.
Antena3.ro