Deşi aflat la guvernare împreună cu PDL, Partidul Social Democrat nu reuşeşte să găsească o cale de comunicare cu partenerii. Cele două formaţiuni nu au ajuns nici acum la un punct comun în ce priveşte un eventual plan de ieşire din criza economică. Drept urmare, PSD va prezenta, săptămâna viitoare, o propunere pentru un pachet de stimulare economică, ce va ţine cont şi de eventualele împrumuturi externe, a declarat preşedintele PSD Mircea Geoană.
"Se va ţine cont şi de eventuale resurse care ar intra în sistemul financiar românesc. De asemenea, în cursul zilei de luni, voi întâlni la Bucureşti, la Senatul României, delegaţia FMI, Băncii Mondiale, BEI şi BERD?, a spus Mircea Geoană.
Liderul social-democrat a apreciat că PSD are obligaţia de a veghea ca banii contractaţi dintr-un eventual împrumut extern să fie folosiţi pentru repornirea creditării în economie şi pentru a nu plăti "împrumuturi greşite".
El a atras atenţia că împrumutul de la FMI trebuie gestionat cu grijă. "Trebuie să fim foarte atenţi unde se duc banii ăştia, pe cine ajutăm, în ce condiţii şi mai ales ce proiecte finanţăm şi cât ne costă să rambursăm aceşti bani", a afirmat Geoană, citat de Newsin.
Preşedintele Senatului a precizat că, în zilele următoare, vor avea loc mai multe discuţii pe marginea condiţiilor în care va fi contractat împrumutul extern şi a adăugat că PSD va veghea ca sumele contractate să fie folosite pentru "repornirea creditării în economia reală", şi nu să "salveze pe cei care au făcut profit şi nu au fost suficient de interesaţi sau de atenţi în afacerea care au derulat-o?. ?Sunt discuţii cu privire la o finanţare a României cu o sumă de aproape 20 de miliarde euro. Partidul nostru are obligaţia să vegheze ca aceşti bani să repornească creditarea în economia reală şi ca aceşti bani deopotrivă să nu răscumpere pe cei care au făcut profit şi cei care nu au ştiut să gestioneze corect împrumuturile?, a mai spus Mircea Geoană.
El a subliniat că în această perioadă, de recesiune economică mondială, e nevoie de maturitate politică şi de solidaritate naţională. "În această perioadă, asistăm la cea mai amplă recesiune economică mondială din ultimii 79 de ani. Se înregistrează, prognoza economiei mondiale arată, o creştere globală de minus 2 la sută în 2009 la nivelul economiei globale. Pentru prima oară în 80 de ani, întreaga economie a planetei se află în recesiune. De aceea, în acest moment este nevoie de maturitate politică şi solidaritate naţională mai mult ca altcândva?, a subliniat preşedintele PSD.
Reprezentanţii Guvernului susţin că negocierile vor fi finalizate în două săptămâni, urmând ca FMI să trimită Guvernului, la începutul lunii aprilie, scrisoarea de intenţie pentru încheierea unui acord de tip stand-by pe o perioadă de doi ani.
Antena3.ro