Antena 3 CNN Politică Geoană: PSD va contesta măsurile de austeritate prin demersuri politice şi constituţionale (VIDEO)

Geoană: PSD va contesta măsurile de austeritate prin demersuri politice şi constituţionale (VIDEO)

2 minute de citit Publicat la 21:35 15 Iun 2010 Modificat la 21:35 15 Iun 2010
Geoană: PSD va contesta măsurile de austeritate prin demersuri politice şi constituţionale (VIDEO)
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, într-o ediţie specială a emisiunii Ştirea Zilei, că, în perioada următoare, PSD va demara mai multe acţiuni de contestare a măsurilor de austeritate, atât de natură constituţională, cât şi de natură politică. Fostul preşedinte al PSD susţine că rezultatul moţiunii reprezintă "adevărata ciuruială" despre care vorbea Traian Băsescu după alegeri şi că Guvernul Boc nu are motive de bucurie, întrucât protestele sociale se vor amplifica.

"În 48 de ore de la anunţul rezultatului votului la moţiunea de cenzură, Partidul Social Democrat şi eu ca preşedinte al Senatului vom depune la Curtea Constituţională o contestaţie pe legea pe care Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea. Deci primul demers este de natură constituţională şi legală din partea noastră. Al doilea demers este unul de natură politică, aici va trebui să ne sfătuim şi cu ceilalţi parteneri din Opoziţie (...) pentru a vedea dacă până la sfârşitul  actualei sesiuni parlamentare, care se încheie pe 30 iunie vom mai introduce o nouă moţiune de cenzură pe tema Legii pensiilor care se dezbate în această săptămână în Camera Deputaţilor, pe Legea Educaţiei, care se dezbate la Senat şi pe anunţul că de la 1 iulie, practic, se scoate din practica socială românească medicamentele compensate (...) Deci calea unei noi moţiuni de cenzură este deschisă pentru noi", a declarat Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului susţine că "ciuruiala" despre care vorbea Traian Băsescu după alegerile prezidenţiale de anul trecut a avut loc astăzi şi că milioane de români vor trăi sub pragul sărăciei.

"Acum asistăm la adevărata ciuruială. Pe 6 decembrie, după alegerile prezidenţiale, domnul Băsescu a ieşit cu o formulă simpatică la prima vedere - i-am ciuruit. Iată că astăzi, 15 iunie, în pofida eforturilor noastre aceste măsuri vor produce foarte probabil efecte. Asta înseamnă că, dintr-un singur condei, 9 milioane de români vor trăi sub pragul sărăciei", a spus Mircea Geoană.

Potrivit fostului lider al social-democraţilor, Guvernul Boc nu are motive de bucurie, întrucât protestele sociale se vor amplifica.

"Nu cred că  Guvernul Boc, susţinătorii acestuia, parlamentari, clientela politică, oamenii de afaceri care încă îi susţin pe cei de la Putere au motive să se bucure. Pentru că este clar că protestele sociale se vor amplifica. Este clar că, aşa cum spunea un lider sindical, în mod evident, după ce s-a încercat şi la limită nu s-a reuşit în Parlament blocarea acestui demers şi dărâmarea acestui Guvern, vor urma demersuri în Justiţie", a declarat Geoană, adăugând că din punctul său de vedere "ne putem aştepta la un val de măsuri de natură legală, dar şi politică pentru a încerca să încetinim sau să oprim aceste acţiuni".




Antena3.ro

 

×
x close