19 preşedinţi de consilii judeţene care aparţin PSD au sosit, vineri, în Capitală pentru a se întâlni cu preşedintele Mircea Geoană. La finalul întâlnirii, liderul social-democrat a declarat că toţi cei prezenţi s-au pronunţat pentru rămânerea în opoziţie faţă de Guvernul Tăriceanu.
Vineri s-a discutat şi despre iniţierea unei moţiuni de cenzură. ?Anticipatele nu sunt o problemă pentru PSD, indiferent de ce zic sondajele. Dacă nu se ajunge la o soluţie prin discuţii între partide, trebuie să tăiem odată pisica şi să dăm ţării un nou Parlament?, a precizat Mircea Geoană. PSD ia în calcul depunerea unei moţiuni simple pe tema situaţiei din agricultură, săptămâna viitoare, la Senat, a anunţat, Geoană.
El a precizat că textul moţiunii va fi finalizat luni.
PSD se plânge că aleşii săi locali sunt discriminaţi şi că 80% din banii de la centru merg către primarii şi consiliile PD şi PNL, în condiţiile în care PSD are 40% din aleşii locali.
MIRCEA GEOANĂ: TREBUIE SĂ DĂM UN NOU PARLAMENT ŢĂRII Antena3.ro