Antena 3 CNN Politică Geoană: PSD îl sprijină pe Iliescu, dacă este atacat politic

Geoană: PSD îl sprijină pe Iliescu, dacă este atacat politic

<1 minut de citit Publicat la 16:21 14 Aug 2007 Modificat la 16:21 14 Aug 2007
Geoană: PSD îl sprijină pe Iliescu, dacă este atacat politic
Preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a declarat că acţiunile desfăşurate în ultima perioadă împotriva preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, sunt manipulate politic. ?Deci şi domnul Iliescu şi ceilalţi colegi ai noştri, când sunt atacaţi politic, vor avea sprijinul nostru, aşa cum este cazul şi la acest demers?, a subliniat Geoană.

Reacţia liderului social-democrat vine în contextul în care Forumul Civic Românesc i-a solicitat, luni, lui Mircea Geoană să se delimiteze de Ion Iliescu şi să îi retragă sprijinul. Solicitarea este similară cu cea înaintată conducerii PSD, duminică, de către Alianţa Civică, Asociaţia 21 Decembrie, Liga Studenţilor şi Blocul Naţional al Revoluţionarilor.

În opinia preşedintelui PSD, cei care i-au cerut delimitarea de Ion Iliescu ?sunt oameni care vor să se facă utili actualei puteri?.

Rompres

×
x close