Antena 3 CNN Politică Geoană, printre "amazoanele" PSD: Nu am făcut curte. Năstase: Au nevoie de o reprezentare mai bună

Geoană, printre "amazoanele" PSD: Nu am făcut curte. Năstase: Au nevoie de o reprezentare mai bună

1 minut de citit Publicat la 15:45 05 Feb 2010 Modificat la 15:45 05 Feb 2010
Geoană, printre "amazoanele" PSD: Nu am făcut curte. Năstase: Au nevoie de o reprezentare mai bună
Prezenţa principalilor doi lideri ai PSD la şedinţa organizaţiei de femei social-democrate nu este un demers electoral de ordin intern, ?o curtare electorală?, ci o manifestare a preocupării profunde faţă de situaţia femeii în România în general şi a rolul acesteia în politică în special, a susţinut, vineri, preşedintele PSD Mircea Geoană, umăr la umăr cu preşedinta acestui for, Rovana Plumb.

"Trebuie să punem în centrul acţiunii noastre familia, creşterilor copiilor. Există prea multă discriminare pe piaţa muncii. Suntem profund preocupaţi de faptul că în această perioadă de criză cele care plătesc cel mai scump sunt femeile din România, ele sunt primele date afară. Acest lucru nu este corect. Ştiu că mulţi au văzut în prezenţa mea şi a lui Adrian Năstase la această şedinţă un fel de a ne face campanie pentru şefia partidului. Nu am fost aici pentru a face curte femeilor", a comentat Geoană, precizând că la şedinţa de cinci ore cu ?amazoanele? din partid au fost discutate subiecte serioase.

Geoană a spus că a avut o "discuţie robustă" despre modificarea statutului în sensul promovării femeilor în funcţii de conducere:" Ne-am uitat la modificarea statutului nostru, am avut o discuţie robustă pe promovarea colegelor noastre în partid. Întotdeauna am avut câteva propuneri şi le voi susţine",a precizat Geoană.

Geoană a subliniat că PSD ar putea promova iniţiative legislative atâtla nivelul Parlamentului naţional, cât şi european, referitoare la discriminarea de pe piaţa muncii şi îmbunătpţirea situaţiei femeii. Liderul social-democrat a atras atenţia că în prezent femeile sunt cele care plătesc cel mai scump costurile crizei economice. "Primele care sunt date afară sunt femeile", a subliniat Geoană.

În schimb, liderul CN al PSD, Adrian Năstase a pledat mai mult pentru soarta politică a ?colegelor? de formaţiune şi pentru o prezenţă mai accentuată a acestora în funcţiile publice şi cele de partid.
El a-s pronunţat ca femeile din partid să reocupe cel puţin o treime din posturile de răspundere caîn anii când el a condus PSD, atrăgând atenţia că femeile constituie o parte importantă a electoratului PSD. 

Antena3.ro

×
x close