Antena 3 CNN Politică Geoană povesteşte cum a fost perioada tinereţii sale: „Eram frumușel, dar timiduţ cu fetele"

Geoană povesteşte cum a fost perioada tinereţii sale: „Eram frumușel, dar timiduţ cu fetele"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 22:14 18 Sep 2024 Modificat la 23:14 18 Sep 2024
mircea georna candidat independent la alegerile prezidentiale
Mircea Geoană la Colegiul Naţional "Sântul Sava", acolo unde a absolvit. Sursă foto: Antena 3 CNN.

Mircea Geoană, candidatul independent la alegerile prezidențiale 2024, a dezvăluit, într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea, pentru Antena 3 CNN, detalii din tinerețea sa, de la Colegiul Naţional "Sfântul Sava", acolo unde a absolvit. El vorbit şi despre momentul în care s-a îndrăgostit de o colegă, căreia i-a şi făcut timid curte, dar fără succes. În final, Geoană a spus că deşi liceul era foarte strict a avut momente în care, ca un adolescent poznaş, mai şi chiulea şi mai sărea şi gardul pe partea cealaltă".

„Națiunea înseamnă mult mai mult decât un stat și un stat înseamnă mult mai mult decât politicienii care eventual sunt în vârful partidelor. Nu trebuie altceva, altceva decât să pui niște oameni competenți şi să faci un plan de care să te ții.

Nu mă păcălește nimeni în politica românească. Sunt un om riguros, un om care muncesc, un om care îmi văd de treabă și care nu mă las niciodată bătut. Este nevoie de un alt mod de a funcționa în statul român, în politica românească, o altă viziune, o altă disciplină, o altă încăpățânare și ambiție să facem asta", a spus Mircea Geoană în drum spre Colegiul Naţional "Sfântul Sava" acolo unde a absolvit.

„Aici este locul care pe mine m-a făcut om. Cântam la bas în orchestra rock a liceului", a mai spus Geoană care a mărturisit că prima amintire de la liceu este că a fost eliminat. 

„Am fost eliminat de câteva ori că eram, eram poznaşi. Am fost clasă de băieți, erau mulți copii... pe vremea erau decrățeii în acțiune. Liceul era de meritocratic, era pe bune, pe toceală. Am intrat cu 9,40 şi am terminat binişor. 

Dar a fost adolescența și atunci noi ne revoltam. Liceul era destul de strict, totuși liceu cu tradiție multă și profesori excepționali, dar au fost ani fantastici. Erau anii în care România era puțin deschisă. Aveam discuri de muzică occidentală. Era închiderea perioadei de deschidere și a fost fantastic", a spus Mircea Geoană.

Geoană, despre perioada tinereţii sale: „Eram frumușel, dar timiduţ cu fetele"

În continuare el a povestit şi momentul când s-a îndrăgostit în perioada de liceului. 

„Eram frumușel, în sensul că eram în echipa de baschet, echipa de fotbal, foarte sportiv, dar cam timiduț cu fetele, trebuie să recunosc. Am făcut curte unei fete de la a clasa a I-a... înaltă, frumoasă. Era din Giulești și îmi aduc aminte că mergeam pe jos în Giulești să-i fac curte fetei, dar fără succes", a spus Mircea Geoană.

De asemenea el a subliniat că a primit o şcoală fantastic de bună, dar că mai şi chiulea şi mai „sărea şi gardul" în partea cealaltă.

Pentru că aici am primit școală fantastic de bună, cu toate nebuniile adolescenței și cu ce făceam noi și sport și mai chiuleam și mai săream gardul pe partea ailaltă", a mai spus Mircea Geoană.

Puteţi urmări interviul, pe larg, în materialul video de mai jos:

×
x close