"Nu există alt partid în afară de PSD care să facă faţă unei guvernări competente", a susţinut liderul social-democrat Mircea Geoană, care a criticat, la Bacău, rezultatele actualei guvernări.
Deşi a recunoscut că în România a existat creştere economică în ultimii patru ani, liderul PSD a subliniat că a scăzut competitivitatea României pe plan internaţional, el arătând că suntem ţara cu cea mai scăzută rată de economisire din Europa.
Liderul social-democrat a subliniat că România este vulnerabilă din punct de vedere al deficitului de cont curent, iar datoria externă a crescut de patru ori. Totodată, industria a înregistrat o creştere de numai doi la sută în ultimii patru ani, a spus el.
Preşedintele PSD a criticat politica fiscală, nivelul salariilor în sistemul bugetar dar şi în cel privat, dar şi "dezinteresul" actualei guvernări pentru infrastructură şi atragerea fondurilor structurale. El a arătat că acestea vor fi domeniile în care PSD, despre care a spus că va câştiga alegerile din noiembrie, va acţiona cu prioritate. Liderul PSD Mircea Geonă s-a întâlnit cu candidaţii PSD din zona Moldovei pentru alegerile parlamentare. Este vorba de candidaţii din judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui, Neamţ, Bacău şi Vrancea.
Antena3.ro