Antena 3 CNN Politică Geoană: Mădălin Voicu e un personaj "simpatic", care şi-a făcut rating pe seama PSD

Geoană: Mădălin Voicu e un personaj "simpatic", care şi-a făcut rating pe seama PSD

1 minut de citit Publicat la 05:14 14 Mai 2009 Modificat la 05:14 14 Mai 2009
Geoană: Mădălin Voicu e un personaj "simpatic", care şi-a făcut rating pe seama PSD
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat miercuri la Antena 3 că decizia finală în privinţa excluderii lui Mădălin Voicu o va avea comisia pentru arbitraj, el spunând că deputatul, "un personaj simpatic" şi-a făcut imagine pe seama partidului.

Întrebat dacă excluderea lui Mădălin Voicu nu este un exces, Geoană a răspuns: "Eu cred că o organizaţie de-a noastră are tot dreptul să se pronunţe asupra a ceea ce consideră că este relaţia între obligaţii şi drepturi ale unui membru de partid".

Liderul PSD a mai precizat că decizia finală în privinţa excluderii va aparţine comisiei de integritate, care a fost şi sesizată de Voicu. "El are tot dreptul să facă apel la această decizie. Avem instituţii statutare în partid, avem o comisie de arbitraj, s-a adresat acestei chestiuni, ea va fi cumpănită şi decizia finală va fi luată când această comisie se va pronunţa", a explicat preşedintele pesediştilor.

Geoană a susţinut apoi că Voicu, "un personaj simpatic", şi-a făcut rating pe seama PSD. "Trebuie să înţelegem că într-un partid există şi obligaţii şi drepturi. Nu spun de Mădălin Voicu, până la urmă e un personaj simpatic, dar şi el şi alţii nu-şi dau seama. Cei care încearcă să-şi facă rating pe spinarea partidului, cei care îşi fac un anumit tip de profil public pentru că sunt mai sexy din acest punct de vedere ? vin la dumneavoastră şi îl înjură pe Geoană sau înjură partidul, normal că îl chemi, cum să nu, îl chemi că face rating? Suntem un partid care suntem diferiţi faţă de alţii în România, dar în clipa în care începe mobilizarea, în clipa în care sună goarna, măi băieţi este o perioadă de luptă politică, avem un instinct incredibil de puternic de a ne strânge rândurile", a explicat liderul PSD.

Mădălin Voicu a fost exclus în urmă cu o săptămână din partid, din cauza declaraţiilor critice la adresa unora dintre colegii săi, el contestând decizia la comisia de arbitraj şi integritate.

Antena3.ro

×
x close