Alături de Mircea Geoană mai participă la şedinţa de la Poiana Braşov şeful organizaţiei de tineret, Nicu Băncioiu, fostul ministru al Sănătăţii, Ionuţ Bazac, o serie de lideri judeţeni precum Ilie Sârbu de la Timiş sau Gheorghe Nichita de la Iaşi.
"Nu este o întâlnire. Este un weekend mai relaxat, un număr de colegi a dorit să vină până aici, la invitaţia colegului nostru Costică Niţă. Nu-i nimic obscur sau nefiresc. E un weekend pe care vrem să-l facem împreună şi mă bucur că o să putem să discutăm liniştiţi", a respins Mircea Geoană criticile lansate de colegii rămaşi la Bucureşti.
Potrivit liderului social-democrat, la întâlnirea de la Poiana Braşov participă lideri de organizaţii judeţene "care mâine în cursul dimineţii vor să aibă o discuţie liniştită".
"Am fost şi eu invitat şi nu e niciun fel de problemă. Nu e nimic obscur sau nefiresc ", a susţinut Geoană, adăugând că el personal i-a invitat şi pe Iliescu şi Năstase la această consfătuire, dar decizia a aparţinut organizatorilor PSD Braşov.
Asumarea candidaturii pentru şefia partidului de către Miron Mitrea a fost tratată, laconic, de Geoană ca un semn de "democraţie totală".
Antena3.ro