Antena 3 CNN Politică Geoană invită conducerea Senatului să discute despre calendarul moţiunii. PDL acceptă

Geoană invită conducerea Senatului să discute despre calendarul moţiunii. PDL acceptă

3 minute de citit Publicat la 10:20 11 Iun 2010 Modificat la 10:20 11 Iun 2010
Geoană invită conducerea Senatului să discute despre calendarul moţiunii. PDL acceptă

Războiul moţiunii de cenzură mai bifează un episod. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a trimis, vineri, o scrisoare conducerii Senatului prin care solicită o întâlnire pentru sâmbătă, ora 12:00, în care să aibă loc o "discuţie lămuritoare privind dezbaterea moţiunii de cenzură", în care să fie identificate "soluţiile optime pentru acest moment politic extrem de important". Scrisoarea vine după ce  vicepreşedintele instituţiei, Anca Boagiu (PDL), îi solicitase o întrevedere, alături de conducerea Senatului, pentru vineri.

"Ca urmare a scrisorii pe care mi-aţi trimis-o ieri, 10 iunie a.c, şi observând că în afara acestei comunicări nu am primit nicio altă solicitare din partea vreunui lider al grupurilor parlamentare din Senat (PDL, PSD, PNL, UDMR sau cel al independenţilor) privind o discuţie cu ceilaţi membrii ai Biroul Permanent, cred că o întâlnire organizată în grabă, la care prezenţa ar fi redusă la câţiva colegi nu ar servi scopului enunţat de dumneavoastră. Consider că momentul moţiunii de cenzură este de o importanţă deosebită şi cred că trebuie ascultate opiniile tuturor formaţiunilor politice reprezentante în Senat. Astfel, sunt ferm convins că discutarea oricăror aspecte ce ţin de moţiunea de cenzură trebuie făcută în prezenţa tuturor membrilor Biroului Permant şi a liderilor grupurilor parlamentare din Senat", se arată în scrisoarea lui Geoană, citată de Mediafax.

"Pe cale de consecinţă, aş dori să vă propun să avem, alături de toţi colegii din conducerea Senatului, o discuţie lămuritoare privind dezbaterea moţiunii de cenzură, sâmbătă, 12 iunie, la ora 12.  Mă aştept ca atunci să ne putem aşeza în jurul mesei şi să identificăm soluţiile optime pentru acest moment politic extrem de important şi nutresc toată speranţa că vom lăsa la o parte orgoliile şi jocurile politicianiste", mai precizează Mircea Geoană.

Boagiu: PDL va merge la întâlnire

Reprezentanţii PDL se vor prezenta la întâlnirea convocată de Mircea Geoană. Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Anca Boagiu, PDL va merge la întâlnire pentru a-i explica lui Geoană că acţionează la comanda PSD şi că pune în pericol acordarea tranşei din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional.

Boagiu a mai declarat, la Senat, că Geoană a refuzat "nepoliticos" invitaţia pentru ziua de vineri şi că a aflat din presă de întâlnirea pentru sâmbătă.


"Vom participa la întâlnire, dar îi atrag atenţia domnului Geoană că acţionează ca un membru de partid, membru PSD, nu ca membru al Senatului şi se face responsabil de decredibilizarea României în condiţiile în care termenele constituţionale au expirat, iar mâine (sâmbătă, n.r.) ar trebui să votăm moţiunea. (...) Vom fi mâine prezenţi, dar pentru a-i explica încă o dată că decredibilizează România, încă o dată pune în pericol eliberarea tranşei de la FMI" a declarat Boagiu.

 

Contre pe ziua moţiunii

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, joi, ca moţiunea să fie votată mai devreme. Drept răspuns, preşedintele Senatului susţine că nimeni nu are dreptul să se amestece în deciziile Parlamentului şi respinge propunerea şefului statului. Aşadar, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc va fi votată marţi, aşa cum a stabilit conducerea Parlamentului.

Totuşi, liderii grupurilor PDL, UDMR şi independenţilor l-au invitat pe Mircea Geoană la o discuţie, vineri, pentru a explica decizia sa de blocare a convocării Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului.

Traian Băsescu a atras atenţia preşedinţilor celor două Camere că termenul stabilit pentru dezbaterea moţiunii nu respectă Constituţia. Textul invocat de Băsescu nu este însă foarte clar. Expresia "după trei zile" nu este echivalentă cu "în termen de trei zile". Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu este de acord cu devansarea votului pe moţiune.

"Textul constituţional prevede că moţiunea de cenzură nu poate fi dezbătută înainte de 3 zile de la data prezentării acesteia în faţa Parlamentului, însă poate fi dezbătută după împlinirea acestui termen", susţine Mircea Geoană într-o scrisoare adresată şefului statului.

Social-democraţii şi liberalii au respins propunerea preşedintelui.  De cealaltă parte, premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul este pregătit să se prezinte oricând la dezbaterea moţiunii de cenzură. La fel şi parlamentarii PDL.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, susţine că, urmare a refuzului lui Mircea Geoană, nu se pot convoca Birouri reunite, iar moţiunea va fi votată marţi.

Antena3.ro

×
x close