Preşedintele PSD îi scrie
preşedintelui României că ar fi participat la consultările
de vineri dacă subiectul lor ar fi fost doar Pactul pentru Educaţie,
nu şi votul uninominal: ?Ca şi în cazul votului uninominal,
PSD a fost primul partid care a lansat încă din 2005 ideea
încheierii unui Pact Naţional pentru Educaţie şi Cercetare.
(...) Sunt convins că forţele politice responsabile pot găsi, cu
sau fără dumneavoastră, un teren comun de dezbatere pentru
încheierea Pactului Naţional pentru Educaţie înainte de
expirarea actualului ciclu politic?, se precizează în
scisoarea trimisă de Mircea Geoană Preşedintelui.
Vineri,
la Cotroceni, s-au prezentat doar PD, PLD, UDMR şi minorităţile
naţionale. După consultări, Preşedintele declara că, va avea în
vedere, atunci când va desemna următorul prim-ministru să fie
dintr-un partid angajat în pactul pentru educaţie.
Antena
3