Raţiunile pentru care PSD a participat la ?momentul ruşinos? din Parlament, de marţi, când Guvernul şi-a asumat neconstituţional răspunderea pe trei pachete de legi, sunt, potrivit lui Mircea Geoană, două. În primul rând, spune liderul PSD, se doreşte evitarea unei instabilităţi politice care să compromită şansele României de a încasa ce-a de-a doua tranşă din împrumutul de la FMI. Al doilea motiv, este dictat de ?prudenţă? pentru că ?ne este teamă că puterea absolută la Traian Băsescu poate duce la fraude?.
Mircea Geoană a avertizat însă că, după ce banii de la FMI vor intra în ţară, dacă se situaţia politică se menţine, ar putea să ceară partidului său să iasă d ela guvernare. ?Dacă luăm tranşa a doua, dacă se continuă cu acest show politic, în momentul acela mă duc la colegii mei şi le spun că ?cu aştia nu se poate? a spus liderul PSD, la Ştirea Zilei, la Antena 3.
Candidatul PSD la preşedinţia României a arătat că premierul Boc apelează la el, ori de câte ori este nevoie de mediere în discuţiile cu instituţiile financiare externe. ?Premierul Boc mă sună când intervine o dificultate. Fie că este vorba de comisarul Almunia, fie că este vorba despre Washington, unde am prieteni? a spus Geoană. El consideră că această nevoie este generată de degradarea imaginii lui Traian Băsescu la nivelul partenerilor externi. ?Iritarea faţă de Bucureşti creşte. Riscul de instabilitate politică este palpabil şi pentru agenţiile de rating şi pentru banca Mondială şi instituţille financiare. Există o rezervă pronunţată faţă de actualul preşedinte şi în Europa şi în familia politică din care face parte, pentru că lumea nu este obişnuită cu acest tip de a face politică smucit? a declarat Mircea Geoană.
PARTICIPAŢI LA DEZBATERI ŞI TRIMITEŢI COMENTARII SAU ÎNTREBĂRI PE www.antena3.ro/stirea_zileiVedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3Antena3.ro