Antena 3 CNN Politică Geoană, despre scandalurile recente legate de numele său: Ciorbă reîncălzită. Cu Vanghelie n-am mai vorbit de 8-10 ani

Geoană, despre scandalurile recente legate de numele său: Ciorbă reîncălzită. Cu Vanghelie n-am mai vorbit de 8-10 ani

Andreea Ştefan
4 minute de citit Publicat la 23:15 13 Oct 2024 Modificat la 00:16 14 Oct 2024
mircea geoana antena 3 cnn (1)
Mircea Geoană a abordat speculațiile legate de finanțarea campaniei sale. Sursă foto: Captură video Antena 3 CNN

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, a respins acuzațiile și scandalurile din jurul numelui său, calificându-le drept „ciorbe reîncălzite”. Într-un interviu exclusiv în emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN, Geoană a abordat speculațiile legate de finanțarea campaniei sale și de legăturile cu Marian Vanghelie, subliniind că nu a mai avut contact cu acesta „de 8-10 ani”.

„Tipul acesta de evenimente sau incidente influențează marginal alegerile. Ceea ce s-a întâmplat cu cazul Nordis este o chestiune care face parte din categoria de nucleare pe politică. Deci una este un fost senator PNL care face sau nu face, cineva ia ouă, Remeș (n.r. - Decebal Traian Remeș), acum niște ani a fost acuzat că a luat caltaboși. Între chestiuni care sunt episoade și incidente minore, nu comentez calitatea oamenilor sau calitatea actului de justiție, și un caz pe care Recorder îl denumește cel mai important clan politico-imobiliar din România, cu ramificații importante inclusiv în sfera politică, nu poți să compari două ouă sau un certificat ORNISS cu o suspiciune”, a spus Mircea Geoană.

Acesta a precizat că, dacă certificatele ORNISS se dau pe șpagă, „avem o problemă uriașă”.

Despre senatorul Eugen Pîrvulescu, despre care s-a spus că a ieșit din PNL pentru a-l susține pe el, Geoană a spus: „Înțeleg că a încercat să vină către Partidul România în Acțiune, un partid nou care își propune să mă susțină în această campanie și a fost refuzat pe criterii de integritate, pentru că avea un alt dosar la DNA”.

Antena 3 CNN a difuzat vineri seară transcrieri ale unor înregistrări audio în care Marian Vanghelie vorbește cu deputatul PSD Radu Cristescu despre Mircea Geoană. În înregistrări, Vanghelie vorbește vag despre faptul că a strâns 200.000 de semnături, fără să spună explicit pentru cine. Marian Vanghelie a declarat pentru Antena 3 că fișierele audio au fost modificate digital și că semnăturile menționate erau destinate partidului său, Partidul Social Democrat Independent din România (PSDI). El a subliniat, de asemenea, că nu are nicio legătură cu campania lui Mircea Geoană.

În acest context, Mircea Geoană a spus: „Nu am mai vorbit cu Marian Vanghelie de 8-10 ani. Eu am plecat din politica românească și n-am mai păstrat contact cu politicieni români, decât cu cei care erau la Bruxelles în ultimii ani, când am condus la NATO”.

„Ideea că cineva spune că Vanghelie vorbește cu cine vorbește despre problemele lui și invocă numele meu, dar după aia cineva spune că a avut un contact cu mine este o minciună și am fost nevoit, cu tot respectul pentru doi jurnaliști importanți la Antena 3, să le spun că este efectiv o intoxicare și o minciună. Ce face Vanghelie e problema lui, ce fac alții e problema lor. Nu este problema mea. Campania mea de astăzi este o campanie independentă care nu are nimic de-a face cu susțineri, nici de la Vanghelie, nici de la altcineva”, a mai spus Mircea Geoană.

Fostul secretar general adjunct al NATO a spus că atacurile la adresa sa sunt „ciorbe reîncălzite”.

„Atacurile care au pornit împotriva mea sunt plantate începând cu luna iunie în acest an, la un post de televiziune care are anumite contacte în exterior, prin proprietar și prin anumite lucruri. De acolo au început să fie plantate temele în pregătirea unui atac ulterior, în caz că voi candida. Acolo a început cu vizita la Moscova în 2009, acolo a început cu Vanghelie, acolo a început cu nu știu ce plimbări pe nu știu unde. Ciorbe reîncălzite. De aceea, pe mine, și cred că pentru oamenii de bună credință din țara asta, este evidentă o încercare disperată de a discredita singurul om astăzi dintre candidați, și o spun cu respect față de toți ceilalți, care are o agendă de schimbare adevărată în România”, a mai spus Mircea Geoană.

De unde vin banii de campanie pentru Mircea Geoană

Acesta a comentat apoi declarația lui Remus Pricopie, rector al SNSPA, care a spus că nu știe de unde vin banii pentru campania lui Mircea Geoană, având în vedere că este candidat independent.

Remus Pricopie: „Numai dumnealui ne poate spune cum a reușit să acopere cheltuielile de până acum legate de campania electorală. Eu am semnalat acest lucru de câteva luni. Nu există campanie fără bani. Așa cum ați spus, în cazul partidelor parlamentare, finanțarea se face prin partide, transparent și pe baza unor legi destul de clare. În cazul unui independent, în opinia mea, este aproape imposibil să strângi cel puțin 20 de milioane de lei pentru o campanie. Faptul că Mircea Geoană ignoră total acest subiect nu este un semn bun” - Aktual24

„O campanie electorală a unui candidat independent, care n-are subvenții de la stat cu zecile de milioane, cum se întâmplă cu partidele parlamentare, este în mod firesc obligat să meargă - și este, cred, un lucru foarte bun și necesar - să meargă către donații. În clipa de față sunt peste 800 de donații adunate transparent în România Renaște, mișcarea care mă susține, iar peste 2 săptămâni când intrăm în campania prezidențială, intrăm într-o altă legislație specifică în care se pot face donații individuale și împrumuturi. Întotdeauna am respectat și voi respecta legea, iar acest tip de insinuări nu-i fac cinste acestui domn”, a mai spus Mircea Geoană.

×
x close