Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: "Legea prevenirii separării copilului de familie a fost aprobată de Senat"

Gabriela Firea: "Legea prevenirii separării copilului de familie a fost aprobată de Senat"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:42 07 Mar 2023 Modificat la 08:46 07 Mar 2023
gabriela firea
Gabriela Firea: "Legea prevenirii separării copilului de familie a fost aprobată de Senat" Sursa foto: Facebook | Gabriela Firea

"Am votat, alături de alți 93 de senatori, ca Observatorul Național al Copilului să devină o realitate și toți copiii vulnerabili din România să fie în atenția autorităților.

Mă bucur că eforturile specialiștilor din MFTES și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, care au realizat Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie, încep să prindă contur. Acest proiect a fost asumat în PNRR și a primit aprobarea Guvernului României la începutul anului”, arată Gabriela Firea.

Observatorul Național al Copilului va fi prima bază de date cu informații despre toți copiii vulnerabili din România, iar autoritățile locale vor primi finanțarea suplimentară în funcție de numărul copiilor înscriși în Observator.

În plus, se vor înființa, la nivel local, consilii comunitare consultative, din care vor face parte medici, preoți sau învățători, dar și reprezentanți ai societății civile.

Citește și: Marcel Ciolacu: "Gabriela Firea este candidatul PSD la Primăria Generală orice s-ar întâmpla"

"În paralel, completăm acest cadru legislativ cu 150 de centre de zi, pentru care punem la dispoziția primarilor din toată țara 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin PNRR.

Primăriile încă pot depune proiectele până la 10 aprilie 2023, individual sau în parteneriat cu organizații acreditate ca furnizori de servicii sociale. Îi asigur pe toți primarii că suntem la dispoziția lor pentru orice fel de întrebare și că avem resursele necesare”, adaugă ministrul, potrivit Mediafax.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat că proiectul urmează să fie votat și de Camera Deputaților.

×
x close