"Încă un proiect pentru bucureșteni pierdut din cauza noului primar general! Se încheie a doua săptămână a noului an școlar și îmi amintesc cu drag de un proiect de suflet gândit pentru elevii din Capitală. Se împlinesc trei ani de când am lansat proiectul autobuzelor școlare cu scopul de a-i ajuta pe părinți, elevii fiind conduși la școală în siguranță. Evident, proiectul mai avea un avantaj: se reducea aglomerația care se creează în fiecare dimineață. Cât mai mulți copii cu autobuzul, înseamnă mai puțin părinți cu mașinile personale către școală. A început bine, însă totul s-a spulberat când primar general a ajuns Nicușor Dan.
În septembrie 2019, primele 11 autobuze moderne porneau pe 4 trasee în sectorul 3 pentru a transporta elevii la Școala nr. 195, cea mai mare din Capitală. Proiectul pilot a fost un succes, iar în februarie 2020 a fost extins la încă 5 școli din sectoarele 1 și 6.
Elevii de la Școala nr. 195 Hamburg, Școala Gimnazială "Pia Brătianu", Școala Gimnazială "Herăstrău", Școala Gimnazială Nr. 279, Școala Gimnazială "Sf. Andrei" și Colegiul Național "Elena Cuza" au beneficiat de aceste autobuze până când Nicușor Dan a decis că „a fost o măsură pur populistă” și că „nu este o soluție”.
Autobuzul școlar a fost o idee pe care am preluat-o din alte state și orașe importante din afara țării. Doar ca să dau un exemplu, cu toții am văzut măcar o dată imagini cu celebrele autobuze galbene cu care merg elevii din SUA. A fost o soluție pentru aproape 2.000 de elevi în fiecare lună, ceea ce nu este puțin pentru un proiect la început. Doar Nicușor Dan a considerat că e prea mare cheltuiala cu aceste autobuze. Nu s-a gândit nici măcar o secundă la beneficiul acestui proiect și cât de mult îi ajuta pe părinți. 20.000 de euro lunar pentru fiecare traseu este o nimica toată pentru bugetul Capitalei.
E frustrant pentru bucureșteni să vadă că la Iași, Cluj sau la Brașov astfel de programe funcționează, iar în Capitală ele sunt considerate populisme, pomeni electorale sau sunt prea scumpe. Sigur că nu ar fi posibil ca autobuzele să ajungă la toate cele 400 de școli din București, dar puteau fi alese școlile cu mulți elevi, așa cum am gândit în mandatul meu.
Însă, pentru actualul primar general a fost mai simplu să taie fondurile și să tragă pe dreapta autobuzele școlare! În loc să mențină proiectul și să-l îmbunătățească, a preferat să-i lase pe părinți să se descurce așa cum pot și să folosească dimineața și după-amiaza mașinile personale, într-un oraș oricum sufocat de trafic", se arată în postarea de pe pagina de Facebook.
?? Încă un proiect pentru bucureșteni pierdut din cauza noului primar general! Se încheie a doua săptămână a noului an...
Publicată de Gabriela Firea pe Joi, 15 septembrie 2022