Liderul PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi că în cazul în care va pierde alegerile prezidenţiale, candidatul social-democraţilor, Viorica Dăncilă, ar trebui să rămână la preşedinţia PSD până ce va avea loc congresul organizat la termen, astfel încât partidul să îşi canalizeze energia spre câştigarea alegerilor locale şi parlamentare.
„Eu cred că am învăţat cu toţii din acele greşeli şi toţi liderii care au fost 'devoraţi' de către partid la un moment dat, într-o formă sau alta, au primit respectul colegilor şi regretul pentru acele momente. Nu cred că suntem acum în acea situaţie în care după alegerile prezidenţiale să se ceară capul cuiva. Cred că toată forţa noastră, toată energia noastră trebuie să se îndrepte pentru câştigarea alegerilor locale în primăvară şi a celor parlamentare la finalul anului. Ar fi distructiv pentru noi toţi.
Ce se întâmplă cu doamna Dăncilă? Este preşedintele partidului şi îşi va încheia mandatul atunci când va fi organizat un congres, la termen. Acesta este punctul meu de vedere”, a afirmat Gabriela Firea la un post de televiziune.
Ea a menţionat că este un punct de vedere personal, pe care îl împărtăşeşte şi cu alţi colegi, dar nu a putut preciza dacă este reprezentativ pentru majoritate.