Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: "Natalitatea nu mai este doar o problemă națională, ci devine una europeană, chiar globală"

Gabriela Firea: "Natalitatea nu mai este doar o problemă națională, ci devine una europeană, chiar globală"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:48 05 Mai 2022 Modificat la 18:48 05 Mai 2022
gabriela firea
Sursa foto: Facebook/ Gabriela Firea

"Natalitatea nu mai este doar o problemă națională, ci devine una europeană, chiar globală. România se confruntă cu o scădere demografică accentuată, iar anul trecut am avut cele mai puține nașteri din ultimul secol" a transmis Gabriela Firea.

"Multe familii nu pot face copii, din motive medicale, iar alți tineri se tem să devină părinți din motive pur economice, gândindu-se dacă le vor putea asigura viitorul.

Stimularea natalității prin susținerea tinerilor și a familiilor este un obiectiv național și o prioritate a Guvernului. Măsurile propuse în ultimii 30 de ani au fost intenții bune, dar nu au dat rezultatul dorit, din păcate. Este responsabilitatea noastră să nu pierdem timpul.

Una dintre primele măsuri luate ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a fost stabilirea unei colaborări cu Academia România pentru realizarea unor strategii demografice profesioniste. Avem nevoie de o imagine de ansamblu a problemei ca să putem veni cu soluții punctuale.

Până atunci, am pregătit primele proiecte. Mă bucur că noul program de fertilizare in vitro a fost introdus în planul de măsuri „Sprijin pentru România”. În următoarele luni, cuplurile cu astfel de probleme încep tratamentele. Pentru acest an, există fonduri programate pentru 5.000 de proceduri.

Pregătim și cele două programe naționale de susținere a tinerilor și familiilor - Family Start și Student Invest. Le vom da posibilitatea tinerilor să obțină mai ușor un credit fie că sunt familii la început de drum sau vor să-și asigure costurile studiilor", a mai scris ministrul, pe Facebook.

×
x close