Gabriela Firea susține că PSD intenționează să aducă amendamente, în comisiile parlamentare de specialitate, proiectului bugetului de stat, astfel încât acesta să fie adus "la o formă cât mai acceptabilă" din punctul de vedere al social-democraților, se arată într-un comunicat remis Agerpres.
"Proiectul de buget pentru anul 2016 a fost supus dezbaterii publice și, dincolo de disputele deja iscate în spațiul public, e de remarcat că documentul respectă abordarea Guvernului precedent, adică impulsionarea creșterii economice, concomitent cu măsuri care să asigure solidaritatea socială și transferul acestei creșteri către cetățeanul de rând. Aceasta a fost principala condiție pe care PSD i-a pus-o premierului Cioloș pentru a vota bugetul în Parlament, iar mai departe putem discuta asupra anumitor modificări punctuale, însă nu vom accepta argumente doar de ordin contabil. Guvernul va trebui să aducă în Parlament argumente serioase, subsumate unei viziuni specifice, cu care putem sau nu să fim de acord!", precizează senatorul PSD, potrivit comunicatului.
Gabriela Firea atrage atenția asupra faptului că, în opinia social-democraților, "cel mai mare neajuns îl reprezintă renunțarea, pentru moment, la majorarea salariului minim la 1.200 de lei".
"Respingem părerea dnei ministru Dragu, potrivit căreia salariul minim este de natură să distrugă mediul privat! Precedentele majorări, care au adus România pe un loc fruntaș în Europa în ce privește dinamica salariului minim, nu au distrus economia privată. Am reținut că nu este vorba de o renunțare la această majorare, ci doar de o amânare care să permită realizarea unei evaluări. Din punctul nostru de vedere, orice amânare a acestei măsuri, cuprinse în bugetul întocmit de Guvernul Ponta și acceptată la discuțiile privind susținerea de către PSD a noului guvern, va trebui să fie fundamentată clar: ce anume evaluări se vor face, după ce criterii, care este termenul? Numai în acest fel vom avea garanția că nu este vorba de o amânare sine die a acestei măsuri", arată senatorul social-democrat.
Potrivit acesteia, Guvernul Cioloș a alocat Ministerului Transporturilor un buget diminuat, situație care ar putea conduce la sistarea lucrărilor pentru anumite obiective de infrastructură.
De asemenea, senatorul PSD subliniază faptul că măsurile de austeritate și-au dovedit, în trecut, ineficiența, adăugând că social-democrații sunt pregătiți să ia atitudine în cazul unui eventual atac la "ideea de a transfera cetățeanului efectele creșterii economice".
"Am luat notă și de îngrijorările exprimate de reprezentanții Consiliului Fiscal care consideră că o creștere a cererii de consum superioară creșterii PIB poate genera dezechilibre majore, asemănătoare cu cele de dinainte de criză, când economia creștea cu 7% și consumul cu 10-12%. Austeritatea și-a dovedit deja cu prisosință ineficiența, nu doar în România, ci mai peste tot în Europa, și sperăm doar că nu asistăm la un atac concertat la ideea de a transfera cetățeanului efectele creșterii economice. Într-o astfel de eventualitate, vom lua cu siguranță atitudine, mai ales că pericolele care ni se vântură pe post de argumente nu au o bază reală", precizează senatorul PSD.
Gabriela Firea face referire și la discuțiile iscate în jurul finanțării Bisericii de la bugetul de stat, afirmând că acest subiect ar putea fi abordat și în consultarea publică pe marginea proiectului de buget.
"Susținerea de la buget a investițiilor în lăcașe de cult a suscitat o vie dispută în spațiul public, în ciuda valorii nesemnificative a acestor alocări în raport cu dimensiunea bugetului, dar și cu contribuția Bisericii la bunul mers al societății. Probabil că dată fiind înverșunarea celor care îl susțin, subiectul va fi abordat și în consultarea publică pe marginea bugetului la care nou înființatul minister al Dialogului a invitat societatea civilă. O inițiativă interesantă pe fond, deși criticabilă pe formă, a cărei eficiență va putea fi evaluată în funcție de propunerile care se vor face și mai ales a gradului de acceptare a amendamentelor.
Vom vedea dacă se va dovedi a fi mai mult decât un exercițiu laborios de imagine și în ce măsură se suprapune sau substituie activității parlamentare", conchide aceasta.