"În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse fac următoarele precizări referitor la cazul familiei din Danemarca al cărui copil se află în prezent spitalizat, părinților fiindu-le interzise legăturile cu acesta:
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va solicita mâine dimineață aducerea în țară a copilului atunci când starea de sănătate i-o va permite. Cererea se va baza pe principiul de drept potrivit căruia menținerea în familia extinsă a unui copil este o opțiune mai bună decât plasarea într-o instituție sau familie străină.
Având în vedere circumstanțele în care s-a produs acest caz vom începe discuțiile cu autoritățile daneze și ne exprimăm speranța că acestea vor da rezultate cât mai rapide având în vedere interesul copilului.
De asemenea vom rămâne în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe, cu care reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au fost în contact permanent, pentru a vedea în ce măsură îi vom putea asista și pe părinții minorului aflați într-o situație extrem de dificilă", a scris Gabriela Firea pe Facebook.
⚠️ În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse fac următoarele precizări referitor la cazul...
Publicată de Gabriela Firea pe Duminică, 6 februarie 2022
Sorana şi Jonny Rotundu, cei doi părinţi români arestaţi în oraşe diferite în Danemarca, au fost reţinuţi de anchetatorii danezi şi sunt anchetaţi, după ce fiul lor în vârstă de numai cinci săptămâni a ajuns de urgenţă la spital, iar medicii au crezut că ar fi fost abuzat.
De cealaltă parte, familia celor doi români a explicat că la naştere, tânăra mămică a fost în travaliu timp de două zile, iar copilul ar fi avut de suferit la naştere, motiv pentru care acum au ales să îl ducă la spital.