Deputatul PSD Gabriel Petrea și-a motivat decizia de a vota pentru căderea Guvernului Dăncilă, la moțiunea de cenzură, afirmând că a făcut-o pentru că „resursele acestei guvernări şi acestui stil de management politic s-au epuizat”, dar și din cauza atitudinii liderilor social-democraţi faţă de tineri.
Preşedintele Tineretului Social Democrat (TSD) scrie, într-un mesaj pe Facebook, că a votat în favoarea moţiunii de cenzură "cu amărăciune, dar cu responsabilitate".
”Iată de ce am votat moțiunea de cenzură:
Am 15 ani în PSD, în care am pornit de la simplu membru și am avut responsabiliatea de a fi lider TSD, parlamentar și ministru. Am cunoscut acest partid atât în momentele sale de mare succes (alegerile din 2012 și 2016, măsurile care au pus capăt austerității din 2010), cât și în cele de mare frământare (pierderea alegerilor din 2009, arestarea liderului și eșecul de la europarlamentare din acest an). Am atâția colegi pe care îi respect și prețuiesc. În ianuarie 2018, am trimis o scrisoare colegilor mei arătând că partidul are nevoie de reinventare și mi-am asumat consecințele poziției mele ieșind din Guvern. În acest an, am vorbit din nou despre schimbare candidând împotriva Secretarului General.
Sunt un tânăr care a crescut în politică prin muncă și sunt în fiecare zi, la universitate, alături de tineri. Discut cu ei, iar ce aud nu îmi dă speranțe pentru PSD. Comportamentul liderilor noștri, educația lor, lipsa de interes față de ce vor tinerii pun sub semnul întrebării viitorul PSD. Văd zero interes pentru reconstrucția partidului, pentru îmbrățișarea unui mesaj modern, european de stânga, pentru formarea unei echipe capabile să vină cu un program realist care să câștige votul și încrederea românilor în alegerile de anul viitor. Opiniile mele și ale colegilor mei au fost ignorate, iar falimentul acestei strategii politice s-a văzut astăzi la moțiunea de cenzură.
Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate. Resursele acestei guvernări și acestui stil de management politic s-au epuizat. Rămân un om de stânga și cred în continuare în reconstrucția unui proiect politic care să vorbească despre competență, meritocrație, orientare euroatlantică și interes pentru ce reprezintă tinerii pentru această țară. Nu voi susține niciodată măsuri care să lezeze interesele electoratului de stânga. Este un moment zero pentru stânga românească și îi invit pe colegii mei să se gândească la cum îi reprezentăm pe votanții noștri printr-o schimbare majoră de direcție politică.
Rămân, ca de fiecare dată, prietenul și partenerul vostru de dialog”, a scris Gabriel Petrea, pe Facebook.