Într-o postare pe blog intitulată "Distrugerea consensului privitor la educaţie", europarlamentarul PDL atrage atenţia asupra a două mari îngrijorări născute de actualul proiect printre personalul din educaţie.
Preda susţine că există, de fapt, două mari îngrijorări născute de actualul proiect. El precizează că Prima temere vine din lumea universitară, profesorii şi studenţii temându-se de pierderea unui principiu câştigat după 1989, respectiv autonomia. În paralel, în lumea preuniversitară, nervozitatea dascălilor ţine de restructurarea ciclurilor de studii. "Fragilizarea profesiunii de dascăl, ca şi teama că noua lege va face ca statul să livreze mai puţină educaţie, nu mai multă generaţiilor viitoare îi determină pe profesori să spună NU", consideră europarlamentarul.
El aminteşte că, deşi ministrul Funeriu a discutat cu unii dintre actorii sistemului, el nu a reuşit să convongă pe nimeni.
"Nu a convins până la capăt nici unul. A mers, totuşi, mai departe, aşezându-i premierului o uriaşă povară pe umeri", crede eurodeputatul PDL, referindu-se la recenta aprobare în guvern a a cestui proiect.
El susţine că, "în schimb, Funeriu a transformat toţi actorii sistemului în adversari ai reformei".
"Legea nu are, în această clipă, nici măcar un singur suporter colectiv. În acest sens, Funeriu e exact opusul lui Miclea, ale cărui eforturi au inspirat formularea Pactului de acum doi ani Reforma nu e posibilă fără un minim consens. Preşedintele adunase, alături de experţi, sindicate, organizaţii ale părinţilor, ale studenţilor şi elevilor, rectori şi reprezentanţi ai mediilor profesionale. Plecând de la aşteptările fiecăruia, a fost formulată o platformă consensuală", mai susţine Cristian Preda, arătând că este vorba de ?o chestiune de metodă politică?.
Or dacă consensul nu a existat într ministerul de profil şi cadrele didactice, europarlamentarul PDL susţine că mai există totuşi o mică speranţă.
"Parlamentul, care va lua proiectul în dezbatere, are misiunea de a găsi consensul de care educaţia are nevoie. Deocamdată, reforma e percepută ca un ordin cazon. Dar cum ministrul Educaţiei e savantul Funeriu, nu generalul Oprea, transformarea educaţiei trebuie să capete un alt spirit", mai scrie Cristian Preda pe blog.
Antena3.ro