Horia Georgescu, fostul şef al ANI, susţine că i-a părut ciudat că a primit sesizarea SRI privindu-l pe actualul preşedinte al României în prima zi în care acesta a intrat în PNL, însă documentul a urmat calea legală, fiind repartizată aleatoriu.
"Eu nu pot spune că a fost sau nu o coincidenţă. Cred că se poate verifica în SRI sau prin Comisia SRI acest aspect. Eu am primit această sesizare, a fost repartizată aleatoriu şi procesată în mod legal. La momentul acela mi s-a părut ciudat că în aceeaşi zi a venit nota de informare. Eu nu eram în măsură să-mi pun aceste întrebări, pentru că aveau un parcurs legal. Puteam să-mi pun retoric aceste întrebări, pentru mine. Dar nu aveam ce să fac. Am tratat-o ca orice altă notă primită. Nu aveam cum să mă gândesc la altceva, decât să urmez parcursul legal", a spus Georgescu, la B1TV, referitor la sesizarea SRI privindu-l pe Klaus Iohannis.
Întrebat dacă i s-au cerut lucruri ilegate, fostul şef al ANI a spus: "Nu ştiu să fi fost o situaţie de genul acesta. Trebuie să mă gândesc cu atenţie la ceea ce pot spune"
Întrebat despre relaţia cu şefii din DNA şi SRI, Georgescu a răspuns: "Era o relaţie interistituţională, cu caracter formal sau informal, în limite normale (n.r. cu F. Coldea). Am avut relaţii instituţionale cu doamna Kovesi pe o perioadă lungă de timp. Am avut o colaborare deschisă şi cu dl Morar".