Florin Jianu, care a demisionat din funcţia de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, din cauza aprobării OUG de modificare a codurilor penale, se întoarce în antreprenoriat. Jianu a declarat pentru News.ro că îşi face un start-up prin care să dezvolte ”proiecte educaţionale”.
”Mă întorc în antreprenoriat. O să îmi deschid o firmă în curând, un start-up. Pregătesc un proiect educaţional”, a declarat Florin Jianu.
Florin Jianu a anunţat pe Facebook, în 2 februarie, că demisionează din Guvern. "Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că aşa îmi dictează conştiinţa, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume!!!", a scris atunci ministrul, adăugând: "România nu merită ce i se întâmplă acum, românii nu merită ce li se întâmplă acum!".