Antena 3 CNN Politică Fost şef SRI, avertisment pentru politicieni: Mulţi vor trebui să-şi sacrifice popularitatea

Fost şef SRI, avertisment pentru politicieni: Mulţi vor trebui să-şi sacrifice popularitatea

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 18:33 20 Iul 2015 Modificat la 18:33 20 Iul 2015
maior.jpg
Foto: Agerpres
George Maior, fost director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), vine cu un avertisment pentru politicieni: anumiţi oameni vor trebui să-şi sacrifice popularitatea, pentru a lua decizii în interesul acestui popor.
 
"Ne vom confrunta cu foarte multe crize. Acum vedem spectacol extern într-un fel, dar extern astăzi devine tot mai mult intern şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere al securităţii. Dar la un moment dat şi pe teritoriul naţional vom avea de suferit. Eu tot spun acest lucru. 
 
Să nu ne iluzionăm că trăim în pacea kantiană pe teritoriul naţional mioritic. Nu se întâmplă acest lucru. Nu se va întâmpla şi atunci trebuie să fim pregătiţi pentru decizii grele. Inclusiv din punct de vedere al devianţei de la o anumită ideologie sau de la comandamentele, fie că e vorba de Facebook, mass-media sau ce vreţi dvs. Adică pur şi simplu anumiţi oameni vor trebui să îşi sacrifice popularitatea de care beneficiază pentru a lua decizii în interesul acestui popor", a spus George Maior, fost director SRI, potrivit evz.ro.
 
Declaraţia lui George Maior, acum ambasador în SUA, a fost comentată luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
 

×
x close