România nu are mare lucru de oferit în plan militar, în cazul în care Occidentul va decide o intervenţie în Siria, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, potrivit
RFI.
Fostul ministru PSD al Apărării crede că România ar putea contribui altfel.
"Nu avem mare lucru de făcut în această privinţă, pentru că nu-mi închipui că forţele aeriene române vor participa la aceste lovituri. Însă să nu uităm că avem alte posibilităţi. Sunt foarte mulţi sirieni care dorind să scape de situaţia de acolo vin la Constanţa, avem mulţi români acolo care sunt căsătoriţi cu sirieni. Deci în planul acesta, într-adevăr, am avea o anumită apropiere faţă de situaţia de acolo, dar strict militar propriu-zis, nu-mi dau seama în ce măsură putem să facem ceva. Doar atâta, să fim alături de coaliţie. Putem altceva, putem să spunem că teritoriul, bazele din România pot să fie la nevoie utilizate în caz că, însă nu cred că va fi nevoie de ele, întrucât dispunerea logistică a Statelor Unite şi a Marii Britanii nu fac necesar un apel la bazele din România", apreciază Ioan Mircea Paşcu.