Antena 3 CNN Politică Încă o lovitură pentru Florin Roman: ”Nu a urmat cursurile și nu a luat licența la noi, la Babeș-Bolyai!”

Încă o lovitură pentru Florin Roman: ”Nu a urmat cursurile și nu a luat licența la noi, la Babeș-Bolyai!”

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 12:40 15 Dec 2021 Modificat la 14:16 15 Dec 2021
florin-roman
Sursa foto: Antena 3

UPDATE: Florin Roman şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cercetării, după scandalul plagiatului. 

Deși acesta a trecut în CV că este licențiat de două ori în Economie la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea Athenaeum din București, rectorul Universității Babeș-Bolyai susține că Florin Roman nu a urmat niciodată cursurile aici și nici nu este licențiat în cadrul acestei instituții, potrivit jurnaliștilor de la Libertatea

”Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi, la Babeș-Bolyai. A dat la noi un examen de absolvire a unui colegiu urmat în Alba Iulia. Mesajele mele sunt două: trebuie corectat rapid în CV și în mesajul public. Și, fiind vorba de o persoană publică, dar oricine ar fi fost, trebuie să dea explicații pentru cei care sunt interesați. Atât pot spune acum”. 

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Florian Roman ar fi studiat la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, între 1992  și 1996.

Universitatea Athenaeum confirmă

Facultatea cel mai recent absolvită, Athenaeum, a confirmat că Roman a urmat cursurile, dar cu un an devansat față de ceea ce ministrul scrie în CV.  Roman a declarat ”2008-2011”, Athenaeum spune că ”Domnul Roman I. Florin Claudiu a urmat cursurile în perioada 2007-2010”. În iulie 2010 și-a luat licența și a primit diploma de absolvire.

Primul ministru din Guvernul Ciucă ce ar putea fi demis. Premierul i-ar fi cerut demisia de onoare

La mai puțin de o lună de la învestirea Guvernului Ciucă, vorbim despre primul ministru care și-ar putea pierde funcția.

Este vorba despre Florin Roman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, acuzat de plagiat.

Potrivit unor surse Antena 3, premierul Nicolae Ciucă i-ar fi cerut ministrului să vină cât mai repede cu explicații cu privire la acuzațiile de plagiat pe tema lucrării sale de masterat.

Florin Roman susține însă că acuzațiile sunt nefondate și că are lucruri mai importante de rezolvat decât să le răspundă celor care îi caută nod în papură. 

”Plagiat înseamnă să îți asumi parțial sau integral o lucrare științifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzația de plagiat la adresa mea e nefondată.

Într-o lucrare de disertație de acum 10 ani, am inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziția studenților. La finalul disertației, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aș spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanță pentru cei care și-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susțină o campanie de denigrare a mea/ sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat.

Aceasta e ultima mea intervenție pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspund la acuzații nefondate”, a scris ministrul pe Facebook. 


 

 

×
Etichete: Florin Roman plagiat
x close