Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu anunță că sancțiunile pentru gunoaiele din Sectorul 1 ar putea crește

Florin Cîțu anunță că sancțiunile pentru gunoaiele din Sectorul 1 ar putea crește

Maria Zărnescu
<1 minut de citit Publicat la 15:56 17 Iun 2021 Modificat la 15:56 17 Iun 2021
o_1f8d0j1sv92o1dtc2vsueu7cdb.jpg
Sursa foto: Agerpres

Florin Cîțu a răspuns, joi, la Alba Iulia, la o întrebare legată de problema deșeurilor din București.

"Trebuie să ne uităm, până la urmă sunt sancțiunile prea mici? Dacă sunt prea mici sancțiunile, mergem și le creștem. (...) Eu aș vrea să trecem de la faza aceasta de constatare a situației și mă adresez la toți cei care am văzut că merg și arată că este gunoi acolo. 

Toți acești oameni, ca reprezentanți ai statului român, au atribuții foarte clare. Unde sunt probleme dați amendă, recuperați amenda și rezolvați situația", a spus premierul, potrivit Mediafax.

Cîțu a adăugat că probleme nu se rezolvă doar făcând pe „agenții constatatori”, iar dacă este nevoie de sancțiuni mai mari, vor crește: "dar haideți să facem ceva, nu doar să mergem să arătăm că asta e problema și după aceea să ne spălăm pe mâini. 

Aștept de la agențiile statului care au abilități în aceste domenii să vină cu propuneri clare, dar și să aplice legea astăzi pentru toată lumea".

×
x close