"De un an de zile România trece printr-o perioadă dificilă în lupta cu pandemia. Această pandemie întins la maxim resursele statului. Ca să avem succes în această luptă cu pandemia, întotdeauna am spus că este nevoie de încredere în instituțiile statului. Instituțiile care administrează acestă perioadă dificilă. În acest context și pentru a mă asigura că încrederea rămâne, am decis să fac o modificare la vârful Ministerului Sănătății.
Vreau să îi asigur pe toți românii că eu cred cu tărie în această coaliție de guvernare, pentru că este o coaliție care s-a constituit în urma voturilor românilor, în jurul unor valori, al unor idei și nu în jurul persoane. (...) Trebuie să avem o campanie de vaccinare de succes. Vă îndemn să vă înregistrați pe platforma de vaccinare", a declarat premierul Florin Cîțu
Ministrul Sănătății a fost demis din funcție în cursul zilei de miercuri. Președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea. Administrația Prezidențială anunță că președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.
Revocarea din funcție a fost cerută de premierul Florin Cîțu, după emiterea ordinului pentru schimbarea regulilor de carantinare a localităților.
Ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.
Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori. Premierul Florin Cîțu nu și-ar fi dat acordul pe ordin, conform unor surse guvernamentale.
Florin Cîțu a anunțat revocarea lui Vlad Voiculescu într-o postare pe pagina sa de Facebook: Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi, a scris Florin Cîțu.