Premierul le-a vorbit primarilor la ședința care s-a încheiat la Guvernul României, o ședință transmisă în mod electronic.
Au fost discuţii pe marginea măsurilor care ar trebui luate pentru a opri răspândirea coronavirusului. Ştim că guvernul face cumva o încercare disperată de a opri valul trei al pandemiei în condiţiile în care coaliţia de guvernare a pierdut foarte mult capital de imagine în ultima perioadă.
Premierul se așteaptă ca soluțiile să vină de pe plan local
Florin Cîțu le-a cerut primarilor din toată țara care au participat la această întâlnire să facă mai multe controale în zona Horeca, în zona a teraselor, în zona mall-urilor şi a transporturilor în comun. Setul de măsuri recomandate se află în analiză.
Constantin Toma, vicepreşedintele Asociaţia Municipiilor a comentat la Antena 3 sedinţa de marţi avută cu premierul. El spune că a sesizat că primarii află de multe ori de măsurile impuse din presă şi de la televizor fără a fi consultaţi şi acest lucru nu este în regulă.
Premierul face apel către primari
"Se face un apel direct de către prim-ministru şi cineva din conducerea statului român ca noi ca şi primari să ne implicam cât de mult pentru a opri valul trei al pandemiei. Colegii mei au sesizat faptul că, de exemplu, noi nu suntem membrii CJSU. Se iau decizii acolo fără să fim consultaţi şi de multe ori aflăm din presa ce s-a decis, nu este deloc în regulă", a spus Constantin Toma.
Situaţia centrelor de vaccinare
"Alta discuţie, posibilitatea măririi palfonului pentru achiziţie directă consumabile, în centrele de vaccinare. În acest moment s-au consumat sumele, este vorba de 135 mii lei şi există riscul de anu mai continua vaccinarea. Este vorba de legislatia care nu ne permite sa achizitionam direct mai mult de 30 mii euro, echivalent lei, şi din acestă cauza există pericol mare de a nu mai putea lua consumabile şi să nu putem continua vaccinarea", a mai spus Constantin Toma.
"Nu se vor mai lua măsuri la nivel naţional aşa cum s-a întâmplat anul trecut"
Întrebat dacă anumite măsuri sunt considerate nefolositoare, Constantin Toma a precizat că măsurile nu sunt suficiente.
"Unde rata de infectare este foarte mare trebuie luate măsuri. Prima măsura este vaccinarea care trebuie să fie şi mai intensă, cât mai multa lume să se vaccineze. Ne-a lasat aceactă impresie, a spus că Pastele se va încerca să se petreacă normal şi se vor lua măsuri selective în weekenduri. Nu se vor mai lua măsuri la nivel naţional aşa cum s-a întâmplat anul trecut", a spus pentru Antena 3 Constantin Toma, vicepreşedintele Asociaţia Municipiilor.