Antena 3 CNN Politică Firmele vor da 1% din profit pentru pensionari

Firmele vor da 1% din profit pentru pensionari

<1 minut de citit Publicat la 14:18 30 Ian 2007 Modificat la 14:18 30 Ian 2007
Firmele vor da 1% din profit pentru pensionari
Propunerea conservatorilor privind programul de solidaritate cu pensionarii care au venituri mici a primit un vot favorabil de la Comisia economică a Senatului. Proiectul prevede ca marile companii să dea 1% din profit pensionarilor cu pensii mai mici decât salariul mediu pe economie. Acest impozit ar urma să fie meţinut timp de trei ani.

Pe de altă parte, preşedintele conservatorilor, Dan Voiculescu, acuză Guvernul că ?a furat banii destinaţi unor construcţii pentru oamenii evacuaţi din casele naţionalizate?. Conservatorii spun că există o lege care prevede că un procent de 2% din sumele obţinute din privatizări trebuie acordat construcţiei acestor locuinţe. Totuşi, suma nu figurează în bugetul pe 2007. Conservatorii aşteaptă explicaţiile Executivului pe această temă.

Cât despre descoperirea PC referitoare la un proiect de lege care ar micşora baza salarială pentru 600.000 de funcţionari publici, conservatorii revin şi adaugă că respectivul act normativ încurajează corupţia. Mai ales că această schimbare vizează şi salariile celor care gestionează fonduri europene. Deşi Guvernul a negat existenţa unui astfel de proiect de lege, conservatorii susţin că au intrat în posesia documentului din surse interne şi pot garanta că legea există.

Antena3.ro

×
x close