Antena 3 CNN Politică Firea: Ludovic Orban nu citește legislația în domeniu

Firea: Ludovic Orban nu citește legislația în domeniu

1 minut de citit Publicat la 20:27 13 Dec 2019 Modificat la 20:27 13 Dec 2019
Firea: Ludovic Orban nu citește legislația în domeniu

Gabriela Firea afirmă că Ludovic Orban nu cunoaște legislația în domeniu și că era normal ca Primaria Capitalei să se adreseze Guvernului pentru banii necesari.

"Această discuție improvizată la începutul ședinței de Guvern, am aflat și eu pe surse, pentru că suntem oameni informați, a fost pusă la cale chiar de către domnul prim-ministru dorind să-mi mai dea mie o replică, să aibă o șarjă politică cu mine.

Eu răspund întotdeauna argumentat și formulările mele au în spate cifre și documente. Primăria Capitalei, așa cum am afirmat public și mi-am asumat din punct de vedere politic să fiu și izolată în cadrul PSD, să fiu eliminată din toate pozițiile politice pe care le obținusem prin vot, a beneficiat, în ghilimele, de un tratament dur din partea fostului președinte al PSD astfel încât anul acesta nouă ni s-a tăiat 30% din buget. O diminuare semnificativă la bugetul Capitalei.

Prin faptul că factura socială a crescut în București, de asemenea factura pentru utilitățile publice, transportul public în comun, pentru energie termică, cele 19 spitale, toate acestea sunt cheltuieli foarte mari pe care trebuie să le facă lunar Primaria Capitalei.

Așa cum toate primăriile din țară au primit de la Ministerul de Finanțe și Ministerul Dezvoltării solicitarea să anunțe Guvernul ce cheltuieli au de făcut urgente, așa și Primăria Capitalei a comunicat necesarul pentru închiderea anului. Nu scria în acele solicitări să se trimită de toate primăriile din țară, mai puțin de Primăria Capitalei - ar fi fost discriminare", a explicat Gabriela  Firea, la Subiectiv.

Primarul Capitalei a declarat că cele 100 de milioane de lei invocate de premierul Orban au fost folosite pentru plata energiei termice.

×
TOP articole
x close