Duminică dimineață, potrivit surselor politice, au loc discuții între Ludovic Orban și parlamentarii PMP, iar mai apoi vor avea loc ședințe ale liderului PNL cu parlamentarii liberali. Se numără toate voturile care sunt necesare pentru a respinge moțiunea de cenzură.
Ludovic Orban ar fi negociat și cu fiecare parlamentar în parte de la Pro România sau de la PSD, cei care sunt nemulțumiți de formațiunea în care se află, pentru a-i convinge pe aceștia să dea un vot de respingere pentru moțiunea de cenzură.
Mai multe detalii, de la reporterul Antena 3 Alina Sorocean:
La începutul săptămânii, liderul PSD Marcel Ciolacu se arăta încrezător că moțiunea împotriva Guvernului PNL va trece fără probeme.
Marcel Ciolacu a spus că „sunt suficiente voturi” ca moțiunea de cenzură să treacă, chiar „și fără UDMR”. „În acest moment sunt suficiente voturi ca moţiunea de cenzură să treacă”, a spus Marcel Ciolacu, după ședința Consiliului Politic Național al PSD.
Chestionat dacă aceste voturi le includ şi pe cele ale UDMR, liderul social-democrat precizează: „Avem discuţii în continuare”.
„Dar şi fără UDMR avem suficiente voturi ca moţiunea să treacă”, a adăugat liderul PSD, potrivit Mediafax.
Marcel Ciolacu a afirmat că liderii ProRomânia, ALDE și PPUSL au declarat deja că deputații și senatorii acestor formațiuni vor vota în favoarea moțiunii de cenzură.
El a mai spus că, în eventualitatea în care moțiunea nu va trece, „este posibil” ca în septembrie să depună o altă moțiune de cenzură.