Antena 3 CNN Politică Festival de miștouri online la adresa lui George Simion, după ce a făcut promisiuni populiste: „Abrogăm legea gravitației, toți românii vor putea zbura”

Festival de miștouri online la adresa lui George Simion, după ce a făcut promisiuni populiste: „Abrogăm legea gravitației, toți românii vor putea zbura”

Andreea Ştefan
4 minute de citit Publicat la 07:00 07 Iul 2024 Modificat la 13:39 07 Iul 2024
george simion hepta
George Simion a făcut promisiuni populiste: apartamente cu două camere la 35.000 de euro | Sursă foto: Hepta

După ce George Simion a făcut promisiuni populiste pentru a câștiga voturi la alegerile prezidențiale, un „festival de miștouri” a fost pornit de fostul jurnalist, George Colgiu, în mediul online. „Abrogăm Legea Gravitației, toți românii vor putea zbura”, este unul dintre mesajele ironice scrise de George Colgiu, pe o fotografie cu liderul AUR.

„Panouri solare care merg și noaptea. Pentru toți românii”, „Desființăm gaura din covrigi, toți românii vor mânca mai mult”, „Mona la jumate va fi de un litru și se va da și pe caiet”, sunt doar câteva dintre glumele pe seama candidatului AUR la prezidențiale.

Glumele pe seama lui George Simion au fost făcute în contextul în care liderul AUR şi-a prezentat, joi, programul politic cu 200 de măsuri pentru alegerile prezidențiale, în care făcea promisiuni populiste. Spre exemplu, acesta promite construirea de locuinţe la preţuri de 500-600 euro/mp.

Ce promite Simion

Conform programului politic, George Simion spune că îşi doreşte ca toţi românii să fie proprietari pe pământul lor, pe casa lor. În acest context, locuinţele cu toate utilităţile vor fi construite în cartiere noi cu şcoli, grădiniţe şi spitale, la un preţ de 35.000 de euro (2 camere), 50.000 de euro (3 camere) şi 75.000 (4 camere), cu dobândă 0%.

„Cred în viabilitatea acestui proiect. (...) Îmi doresc ca toţi românii să fie proprietari pe pământul lor, pe casa lor. Românii sunt proprietari chiar mai mult decât media europeană, doar că proprietari sunt părinţii, bunicii noştri. Generaţia mea nu, stă în chirii sau este îndatorată la bănci. Propunem refinanţarea tuturor creditelor imobiliare, în funcţie de suprafaţa pentru care românii s-au îndatorat", a spus Simion.

De asemenea, liderul AUR a declarat că există o lipsă de democraţie în spaţiul public şi vrea să redea puterea românilor. 

„Vedem că există o lipsă de democraţie în spaţiul public (...) Vreau să redăm puterea românilor, puterea care a fost luată, inclusiv cea de a alege. Iar felul viciat în care s-au desfăşurat alegerile din 9 iunie este o dovadă în acest sens. Iar pentru a da putere unor oameni este nevoie ca aceştia să fie puternici, în putere", a adăugat George Simion.

O altă componentă din "Planul Simion" vizează reducerea taxării muncii. Astfel, George Simion propune pentru primii 5.000 de lei o taxare a muncii redusă de la 47% la 25%, pentru a putea fi oferite "salarii decente şi oprirea exodului".

„Viitorul preşedinte şi viitorul Guvern susţinut de AUR va tăia, pentru toţi oamenii care pot munci şi sunt capabili, ajutoarele sociale. Nu este drept, toţi cei care sunt momiţi cu ajutoare sociale sunt masă de manevră electorală. Sunt ţinuţi în sărăcie şi subdezvoltare. Nu este corect pentru ei (...) Este un pachet complet. Cineva trebuie să reducă cheltuielile statului român (...) AUR va propune Parlament cu 300 de parlamentari, 12 ministere şi maxim 50 de secretari de stat. În momentul ăsta sunt 200 de secretari de stat degeaba", a explicat Simion.

De asemenea liderul AUR a subliniat că toate promisiunile sale sunt incluse şi într-un contract pe care îl va semna "cu fiecare român, începând de mâine, fizic în toate oraşele ţării".

„Dacă nu respectăm termenele asumate în contract, viitorul preşedinte George Simion îşi dă demisia din funcţia de preşedinte. Vreau ca acest contract să ajungă în mâna fiecărui român care îşi doreşte refinanţarea creditelor, scăderea taxării muncii sau un apartament la preţul corect al pieţei, nu la preţul oferit de mafia imobiliară sau un preţ afectat de către administraţiile locale care pentru o autorizaţie cer şpagă. De astăzi am deschis site-ul unde se poate semna contractul (...) şi invit toţi românii să meargă şi să îşi pună semnătura pe contractul cu viitorul preşedinte al României. Vreau să le arătăm împreună tuturor celor care spun că nu se poate, că de fapt se poate", a mai spus George Simion, liderul AUR. 

×
x close