Antena 3 CNN Politică Informații care schimbă calculele pensiilor. Olguța Vasilescu: Pensiile au crescut de trei ori în 2017

Informații care schimbă calculele pensiilor. Olguța Vasilescu: Pensiile au crescut de trei ori în 2017

1 minut de citit Publicat la 20:04 04 Feb 2018 Modificat la 20:04 04 Feb 2018
o_1c5gvqkrf15uk1oe81u9ma1dkfm8.jpeg
foto: Agerpres

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a vorbit, în emisiunea „Subiectiv”,  despre legea pensiilor și a precizat că acestea au crescut de trei ori în anul 2017.

„Dacă am fi respectat legea pensiilor, așa cum este ea, am fi avut o scădere a punctului de pensie și nu o creștere a lui. Punctul de pensie, noi l-am crescut încă de la 1 iulie, la 1.000 de lei. Nu am dezavantajat pensionarii. Pensia minimă a crescut la 1 iulie 2017, de la 400 de la 520 de lei, avem o creștere de 30%, apoi am avut o creștere pentru luna iulie 2018, punctul acesta este deja aprobat, este o creștere cu 60%, fața de punctul în care noi am preluat guvernare. Din februarie, s-a eliminat CASS-ul și impozitul pe venit, care a ajuns la 0, iar de la data de 1 iulie 2017, punctul de pensie a ajuns la 1.000 de lei. Noi am făcut mod prin acte normative, care sunt în vigoare și am făcut-o legal, pentru a crește pensiile”, a spus ministrul Muncii. 

Întrebată când va fi gata legea pensiilor și în cât timp se vor recalcula acestea, ministrul a spus că: „În momentul în care Coaliția va da ok-ul pe legea pensiilor, noi o vom prezenta public, până atunci, nu voi da niciun fel de date din lege, dar este o prioritate în actul de guvernare și trebuie să o adoptăm cât mai repede”.

Olguța Vasilescu a mai precizat și faptul că vor exista scăderi de salarii la stat. „Există salarii care scad la aproximativ 3% dintre bugetari. Legea s-a dezbătut în Parlamentul României, încă de atunci sindicatele au venit să facă lobby, dar am mers pe principii foarte corecte”.

 

×
x close