Liderul PNL și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a oferit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, un fragment din celebra sa carte pe care urmează să o lanseze și care se va numi „În slujba țării”. „Pot spune că am fost un militar norocos”, a spus Ciucă. Acesta a precizat că data de lansare a cărții va fi anunțată la începutul lunii septembrie.
„Pot spune că am fost un militar norocos. Nu am avut o carieră confortabilă, dar poate că asta a fost șansa mea. Am făcut parte, încă din debutul carierei, odată cu transferarea mea la Batalionul 121 Cercetare, din trupe de elită. Și numirea ca șef de stat major al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ a confirmat traseul însemnat pe care l-am parcurs.
Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ din Craiova avea la data aceea o tradiție de o sută douăzeci de ani. La înființare, în anii ce au urmat Războiului de Independență, se numise Regimentul 26 Dorobanți. [...] Batalionul 26 Infanterie a participat la numeroase misiuni din afara granițelor țării. A avut victimele sale, soldați care și-au pierdut viața în misiune.
A fost prima unitate a Armatei Române care a participat la un exercițiu multinațional, sub comanda NATO. În rândurile sale există militari care au participat la mai multe misiuni, adevărați veterani ai teatrelor de operațiuni. În prezent, Scorpionii Roșii fac, împreună cu militarii polonezi, parte din Brigada Multinațională Sud-Est, o parte din forța cu care NATO asigură securitatea frontierei sale răsăritene. Nu greșesc dacă spun că este cea mai titrată unitate, tip batalion, din Armata Română”, se arată în fragmentul din cartea „În slujba țării”, prezentat în exclusivitate de Nicolae Ciucă la Antena 3 CNN.
Despre imaginea de mai sus, Ciucă a spus: „Este o misiune din Afganistan, în munții din provincia Zabul. Batalionul a executat prima misiune la distanță mare de locul de campare în munții din provincia Zabul, acolo unde batalionul urma peste câțiva ani... Vă dați seama, eu vorbesc de 2002, în 2006-2007 batalionul era redislocat în provincia Zabul și acolo și-a îndeplinit misiunea până la final”, a explicat Nicolae Ciucă.
Ciucă a precizat că data exactă la care se va lansa cartea va fi anunțată la începutul lunii septembrie. „Foarte curând vom face anunțul în mod oficial, cu transparență. Am văzut de asemenea și discuțiile legate de tot ceea ce a însemnat panotajul”, a mai spus liderul PNL.
„Am scris această carte ca un exercițiu de transparență și dialog cu cetățenii. Să știți că am văzut comentariile, criticile. Am acceptat să intrăm în viața politică, atunci trebuie să le acceptăm pe toate, și pe cele bune, și pe cele mai puțin bune”, a declarat Nicolae Ciucă în direct la Antena 3 CNN.
„(N.r. - cartea) este autobiografică. Nu vreau să se aștepte cineva la un bestseller. Este, așa cum v-am spus, o poveste a vieții mele și are unltimul capitol despre cum văd eu că va deveni România în următorii ani”, a mai precizat Ciucă.
Nicolae Ciucă spune că prima parte a cărții este dedicată vieții sale, de la copilărie, până la liceul militar, apoi despre cariera profesională.
„Cel mai important lucru, cred că trebuie să-l menționez, acum îl spun la dumneavoastră, în cuvinte, l-am scris în carte: le mulțumesc pentru că ceea ce am realizat în viață li se datorează lor, tuturor celor care mi-au fost colegi, camarazi în unitățile în care mi-am desfășurat activitatea”, a spus Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă a vorbit apoi și despre faimoasele panouri cu cartea sa, pentru care s-au investit peste 2 milioane de euro din bani publici.
„PNL a închiriat încă de la începutul anului, începând cu luna februarie, până la sfârșitul anului, toate aceste panouri pe care ni le-am propus în strategia de comunicare și de propagandă, să le folosim în acest an electoral. (...) Primele panotaje au fost cu Congresul Partidului Popular European, au fost cu 149 de ani de la înființarea PNL, au fost cu alegerile locale și pentru că, la un moment dat s-a redus o etapă de alegeri prin comasare, păi a rămas spațiu suficient. Trebuia să îl folosim cumva”, a declarat Nicolae Ciucă.