Antena 3 CNN Politică Exces de putere. Udrea şi-a făcut MOŞIE cu terenuri la discount

Exces de putere. Udrea şi-a făcut MOŞIE cu terenuri la discount

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 00:31 02 Mai 2015 Modificat la 00:31 02 Mai 2015
udrea.jpg
Foto: Agerpres
Elena Udrea a cumpărat un teren al fostei baze sportive a BTT printr-o tranzacţie cel puţin dubioasă. 
 
În primul rând, preţul plătit este unul derizoriu, de doar 40 de euro pe metru pătrat, într-o zonă în care preţurile erau de câteva ori mai mari. În al doilea rând, nu există nicio dovadă că banii au fost achitaţi. 
 
Oana Stancu a dezvăluit vineri, la emisiunea Exces de Putere, că fosta proprietară a declarat pe propria răspundere că a încasat aproape 200.000 de euro de la Udrea.
 
Elena Udrea a cumpărat în anul 2006 un teren care a aparţinut Biroului de Turism şi Tineret, dar a fost retrocedat unui fost proprietar. Este vorba de 10.000 de metri pătraţi pe malul lacului Străuleşti, teren format din două loturi egale de 5.000 de metri pătraţi. Una dintre suprafeţe a fost luată de la un domn Ţonea, celaltă de la Adamescu Elena Sarmiza. 
 
Preţul plătit de Elena Udrea pentru terenul BTT a fost unul derizoriu: 40 euro/mp. 188.425 de euro în total, pentru 5.000 de metri pătraţi.  
 
Modul preferat de Udrea pentru a cumpăra este similar cu tranzacţiile făcute de familia Băsescu. 
 
Potrivit actelor din perioada în care Adriean Videanu era la conducerea Primăriei Capitalei, pe strada Constantin Godeanu, acolo unde se află terenul Elenei Udrea, s-au făcut lucrări de modernizare în valoare pe 61 de milioane de euro. 
 
Astfel, strada a beneficiat de modernizări la reţeaua de energie electrică, la reţeaua de termoficare, de gaze, s-au făcut canalizări, precum şi lucrări la linia de tramvai.

×
x close