Antena 3 CNN Politică Evaluarea Națională 2021. Sorin Cîmpeanu: Centrul de examen nu trebuie neapărat să acopere întreaga școală

Evaluarea Națională 2021. Sorin Cîmpeanu: Centrul de examen nu trebuie neapărat să acopere întreaga școală

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 22:02 07 Iun 2021 Modificat la 22:11 07 Iun 2021
o_1f7jt3ihi1m5j8md6ber1492rb.jpg
Sursa foto: Hepta

„Consiliile de Administrație, conducerile școlilor au obligația de a lua cele mai bune decizii pentru a reuși să îmbine ambele cerințe în funcție de specificul școlii”, a spus luni seara, la TVR, Sorin Cîmpeanu, întrebat cum vor fi organizate cursurile în ultima săptămână școală, care se suprapune cu examenul de Evaluare Națională.

Evaluarea Națională 2021 începe pe 22 iunie

Sorin Cîmpeanu a anunțat că Evaluarea Națională începe pe 22 iunie și speră că rezultatele vor fi bune.

„La simularea Evaluării Naționale, rezultatele au fost îmbucurătoare, peste 65% dintre elevi au reușit să promoveze, este cel mai bun rezultat din ultimii 6 ani. Asta îmi dă încredere că elevii vor fi pregătiți, în pofida tuturor dificultăților”, a precizat ministrul Educației.

Școala se termină pe data de 25 iunie, cu excepția elevilor din clasele terminale.

Evaluarea Naţională 2021. Încep înscrierile pentru elevii de clasa a VIII-a

Luni s-a dat startul înscrierilor. Cererile de înscriere se pot depune în perioada 7-11 iunie, la secretariatele unităților de învățământ.

Formularele-tip pot fi găsite atât fizic, la școală, cât și online, pe site-urile inspectoratelor județene, la secțiunea Admitere.

Chiar dacă elevii pot intră în posesia acestor formulare, ele pot fi completate doar de părinți. După ce au fost semnate de către unul dintre turorii legali, ele pot fi depuse la sediile unităților de învățământ.

În cazul în care elevul se îmbolnăvește înainte de prima etapă a Evaluării naționale, aceste cereri de înscriere sunt valabile și pentru etapa specială.

Evaluarea Naţională 2021 începe pe 22 iunie, cu proba la limba și literatură română, iar în etapa specială prima proba are loc pe data de 5 iulie.

×
x close