Elena Băsescu s-a încurcat din nou în timpul unui discurs susţinut la Parlamentul European. De această dată susţinea la Bruxelles egalitatea între bărbaţi şi femei.
Mezina preşedintelui Traian Băsescu spune că pentru ea a fost destul de greu să reuşească în politică şi recomandă femeilor din toată lumea să muncească mai mult decât bărbaţii, pentru a îi depăşi.
„Trebuie să muncim mai mult şi să fim întotdeauna cu un pas înaintea bărbaţilor. Totodată, trebuie să rămânem femei când facem politică, să nu încercăm să fim mai bărbaţi decât bărbaţii“, a declarat Elena Băsescu în plenul Parlamentului European.