Antena 3 CNN Politică Europarlamentarii USL cer la PE sancţionarea Monicăi Macovei cu pierderea mandatului

Europarlamentarii USL cer la PE sancţionarea Monicăi Macovei cu pierderea mandatului

2 minute de citit Publicat la 12:26 09 Iul 2012 Modificat la 12:26 09 Iul 2012
Europarlamentarii USL cer la PE sancţionarea Monicăi Macovei cu pierderea mandatului
Foto: Mediafax/AFP
Europarlamentarii PSD şi PNL îi vor înainta, luni, o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Martin Schultz, în care vor sesiza că Monica Macovei a "dezinformat" liderii europeni, solicitându-i sancţionarea acesteia cu pierderea mandatului.
   
Anunţul a fost făcut, luni, într-o conferinţă de presă, de liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, care a precizat că europarlamentarii USL vor cere şi Parlamentului naţional înfiinţarea unei comisii de anchetă referitoare la acţiunile Monicăi Macovei de punere în "pericol" a intereselor naţionale ale României.
   
Ivan a mai spus că se intenţionează şi depunerea unei plângeri penale împotriva lui Macovei.
   
"Vom cere comisie de anchetă. Preşedintele Parlamentului European va propune, dacă va considera că este necesară, sancţionarea Monicăi Macovei. E atributul preşedintelui Parlamentului European - el propune Consiliului preşedinţilor - liderilor grupurilor - o anumită sancţiune, care poate merge până la pierderea mandatului. Poate să-i dea avertizare, poate să-şi piardă anumite atribuţii, dar noi cerem sancţiunea maximă - pierderea mandatului pentru grave prejudicii aduse imaginii Parlamentului European", a spus Ivan, citat de Mediafax.
   
El a acuzat-o pe Monica Macovei de faptul că a pus într-o situaţie dificilă Parlamentul European, dezinformând liderii europeni.
   
Ivan a susţinut că România are, în Europa, o problemă reală, dar nu creată de acţiunile USL, ci de acţiunile PDL, care, în special prin Monica Macovei, ar fi furnizat informaţii false despre situaţia din ţară.
   
"Există o îngrijorare mare (în Europa, n.r.) pentru că a fost lansat un val de minciuni din partea PDL prin sistemul orchestrat de Monica Macovei. Au fost plasate articole în ziare din Europa de către apropiaţi ai Monicăi Macovei, care apăreau azi pe site-ul ziarului, iar în secunda următoare Macovei trimitea link-uri tuturor membrilor Parlamentului European", a declarat Ivan.
   
El a spus că Macovei a reuşit inducerea îngrijorării în cancelariile europene spunând că în România are loc o lovitură de stat, că judecătorii şi procurorii sunt ameninţaţi şi că ea este singura din România care s-a luptat pentru independenţa Justiţiei în 2005-2006.
   
"Când un oficial al statului român trimite astfel de scrisori, spune că trebuie invocat art. 7 şi că România trebuie să piardă dreptul de vot în Consiliu şi fondurile trebuie suspendate -  e un atac fără precedent la adresa României", a menţionat Ivan.
   
El a adăugat că nu există ca precedent faptul ca un europarlamentar să atace atât de dur statul pe care îl reprezintă şi ca vreun oficial să invoce art. 7 împotriva statului pe care îl reprezintă.
   


×
x close