Cei 35 de politicieni români
aleşi în urma scrutinului de duminică vor lucra la
instituţiile europene de la Bruxelles şi Strasbourg numai până
în 2009. Europarlamentarii noştri îşi vor începe
activitatea în prima zi a anului viitor în Parlamentul
European şi vor avea un salariu lunar de 3.680 euro. După redistribuirea voturilor,
PD va trimite 13 persoane în forul european, PSD - 10, PNL - 6, PLD - 3 şi UDMR - 2. Un loc a fost câştigat de candidatul independent Laszlo Tokes.
Citiţi LISTA CELOR 35 DE EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
În
Parlamentul European sunt 785 de deputaţi din cele 27 de ţări
membre. De la 1 ianuarie, şi România a fost reprezentată la
Bruxelles de 35 de deputaţi numiţi de legislativul român.
Activitatea parlamentarilor europeni este strict monitorizată.
Fiecare primeşte un punctaj, în funcţie de activitatea pe
care o depune în plen şi comisii.
Dacă eurodeputaţii au mai
mult de trei absenţe nemotivate sunt atenţionaţi printr-o
scrisoare pe care o primesc în ţară. Dacă abaterea se
repetă, sunt sancţionaţi financiar, din diurna pe luna în
cursul căreia au lipsit.
Politicienii îşi petrec patru zile
pe lună în sesiune parlamentară la Strasbourg, când se
iau cele mai importante decizii şi se votează legi. Cea mai mare
parte a activităţii europarlamentarilor se desfăşoară la
Bruxelles, în comisiile de specialitate. Iar o săptămână
pe lună este consacrată reuniunii grupurilor politice din care fac
parte.
Fiecare parlamentar român trimis
la Bruxelles şi Strasbourg primeşte o indemnizaţie de 1.000 de
euro lunar, la care se adaugă diurna de 268 de euro pentru o zi
lucrătoare. În total un parlamentar român poate primi
lunar 3.680 de euro, la care se adaugă banii necesari pentru
transport şi cazare.
De asemenea, aleşii în legislativul
european au dreptul la unul sau la mai mulţi asistenţi, plătiţi
de Parlamentul European.
Antena 3