Pe fondul nemulțumirilor și al disperării, cetățenii români care locuiesc și muncesc în Malta și care, atunci când se întorc din România, în Malta, trebuie să aibă doza de rapel (booster) pentru a nu intra în carantină, i-au trimis mai multe petiții europarlamentarului umanist, Maria Grapini, membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, solicitându-i acesteia sprijinul pentru rezolvarea situației.
În stilul care o caracterizează, ferm și profund implicat, eurodeputatul Grapini a luat, imediat, atitudine și, în context, i-a trimis o scrisoare deschisă noului președinte al Parlamentului European, Roberta Metsola.
Potrivit Mariei Grapini, această măsură afectează cetățenii deoarece aceștia nu se pot întoarce la locul de muncă, în timp util, în condițiile în care se știe că vaccinarea nu poate fi făcută prin constrângere sau prin obligare.
"Așadar, această măsură discriminatorie reprezintă o încălcare a Regulamentului (UE) 2021/953 care prevede, explicit, faptul că statele membre nu pot impune, în mod direct sau indirect, vaccinarea", a punctat, în scrisoare, europarlamentarul umanist, care a adăugat că Introducerea Regulamentului (UE) 2021/953 a iscat foarte multe disensiuni printre cetățenii europeni, mulți dintre ei considerându-se discriminați.
"Scopul acestui regulament a fost introdus tocmai pentru a facilita și nu pentru a îngreuna dreptul la libertatea de mișcare a cetățenilor europeni, în spațiul UE", a mai spus Maria Grapini.
Din păcate, a menționat eurodeputatul Grapini, am putut observa cum guvernele au adoptat măsuri care diferă de la stat la stat, ceea a creat nemulțumire și discriminare și nu a facilitat, în niciun fel, libertatea de mișcare.
"Sper, doamnă Președinte, că veți face tot posibilul pentru ca astfel de discriminări și abuzuri să nu mai continue, având în vedere că dumneavoastră reprezentați cea mai importantă instituție europeană, Parlamentul European, considerată vocea tuturor cetățenilor europeni. Aștept cu interes, atât eu cât și cetățenii români, răspunsul dumneavoastră dar, mai ales, soluțiile pe care le aveți în vedere pentru a rezolva această situație", a mai precizat Maria Grapini, care și-a exprimat speranța că noul președinte, Roberta Metsola, își va duce până la capăt angajamentele asumate, în contextul în care următorii doi ani și jumătate vor fi printre cei mai critici pentru Uniunea Europeană, în sensul redresării economiei europene dar, mai ales, al stopării discriminării și al redării libertății cetățenilor europeni, una dintre valorile esențiale care stau la baza Uniunii.