Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, marţi, contestaţiile Partidului Liberal Democrat (PLD) şi Partidului Noua Generaţie (PNG) faţă de decizia Biroului Electoral Central care obliga formaţiunile politice să se prezinte la alegerile europarlamentare fără însemne distinctive.
Valeriu Stoica, avocatul PLD, a susţinut că, prin aceste demersuri, PNL încearcă să blocheze participarea PLD la alegerile europarlamentare.
Tot marţi, ÎCCJ a luat în discuţie şi contestaţia Partidului Noua Generaţie (PNG) privind o decizie similară a BEC, totul după ce secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Mircea Toader, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Partidul Noua Generaţie (PNG) şi Partidul Liberal Democrat (PLD) nu-şi vor putea afişa semnele electorale pe buletinele de vot la viitoarele alegeri europarlamentare.
"În Biroul Electoral Central s-au luat două decizii: Partidul Noua Generaţie (PNG) şi Partidul Liberal Democrat (PLD) vor participa la alegerile europarlamentare fără semn. Semnele le-au fost respinse. Conform legii, partidele înscrise oficial solicită depunerea semnelor, iar Biroul Electoral Central analizează şi stabileşte dacă acestea rămân sau nu", a spus democratul Mircea Toader.
Semnul PNG a fost respins deoarece conţinea simboluri ale Uniunii Europene, în vreme ce semnul PLD nu a fost acceptat ca urmare a contestării privind înscrierea formaţiunii politice.
Deputatul Cristian Boureanu a declarat în cursul săptămânii trecute că în acest caz votul din BEC a fost "dubios" - 6 voturi "pentru", deşi majoritatea era de 7 din 12 - şi susţinea că această decizie va sili PLD să se prezinte în alegeri fără însemne distinctive dacă va rămâne în vigoare.
Cristian Boureanu a precizat că BEC şi-a depăşit competenţele legale şi în acelaşi timp a ignorat o hotărâre a ICCJ şi, mai mult decât atât, a luat o decizie considerată definitivă înainte de termenul de 13 martie, dată la care partidele înscrise în cursă trebuiau sa fie pregătite complet pentru intrarea în alegeri.
Pe 1 martie se va lua în discuţie, de căte instanţa Curţii de Apel Bucureşti, recursul la decizia instanţei inferioare de înfiinţare a Partidului Liberal Democrat.
Antena3.ro