Pentru validarea lui Eugen Nicolicea în această funcţie au votat 174 de deputaţi, 42 de voturi fiind împotrivă, dintr-un total de 216 voturi valabil exprimate.
Nicolicea a fost singurul candidat, din partea UNPR, pentru postul de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el fiind ales de plenul Camerei prin vot secret cu bile.
Anterior votului, preşedintele de şedinţă Roberta Anastase a anunţat în plen vacantarea funcţiei de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în urma demisiei deputatului progresist Marian Sârbu din Parlament.
Nicolicea, care ocupa funcţia de lider al grupului parlamentar progresist, a anunţat că lider al acestu grup va fi Luminiţa Iordache, iar vicelider, Aura Vasile.
Marian Sârbu şi-a anunţat, în aprilie, demisia din funcţia de vicepreşedinte al Camerei.
Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a primit pe 27 martie, votul Parlamentului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).