Fostul preşedinte Emil Constantinescu afirmă că, în condiţiile în care "alegerile din decembrie au confirmat aspiraţia electoratului către echilibru şi cooperare", trebuie găsită ''calea către compromisul onorabil, către dialogul calm şi către solidaritate".
"Mă adresez, de aceea, tuturor factorilor politici implicaţi - Preşedinte, Parlament, partide politice, guverne prezente şi guverne viitoare -, mă adresez tuturor cetăţenilor României, solicitându-le să nu irosească acest posibil nou început. Să renunţe la orgoliile personale, la trufie şi la desconsiderarea competitorilor, să sacrifice eventual ceva din propriile ambiţii, fiindcă nu despre fiecare dintre noi este vorba, ci despre toţi împreună. Într-o conjunctură regională şi internaţională dintre cele mai riscante şi mai dificile, toţi suntem datori să găsim - poate în al 12-lea ceas - calea către compromisul onorabil, către dialogul calm şi către solidaritate", afirmă Constantinescu, într-o declaraţie acordată marţi AGERPRES.
Fostul şef al statului constată, "cu îngrijorare, că, de şaisprezece ani încoace, faliile care divid societatea românească şi îi blochează progresul se diversifică şi se adâncesc pe zi ce trece", în condiţiile în care "există garanţii internaţionale de securitate şi creştere economică internă".
"Chiar şi în acest moment, când România dispune de un preşedinte şi de un Parlament cu incontestabilă legitimitate, în locul unei coabitări decente şi rezonabile, care să consolideze stabilitatea internă şi capacitatea de dezvoltare a ţării, suntem din nou într-o eră a confruntărilor, a orgoliilor şi a confuziei dintre voinţa naţiunii şi voinţa persoanelor. Îmi e greu să înţeleg cum în 1996, când o coaliţie largă de partide a câştigat, după o confruntare ideologică dură, o majoritate redusă în Parlament, am putut asigura ca preşedinte guvernarea acelei coaliţii timp de patru ani fără moţiuni de cenzură în Parlament, fără iniţiative de suspendare a preşedintelui României, conflicte instituţionale şi apeluri la Curtea Constituţională, în condiţiile unor grave crize politice, economice şi sociale interne şi internaţionale şi acum, când există garanţii internaţionale de securitate şi creştere economică internă, nu se poate", precizează Constantinescu.
În opinia acestuia, "alegerile din decembrie au confirmat aspiraţia electoratului către echilibru şi cooperare".
"Alegerile nu au confirmat, nici în 2014, nici acum, politica de confruntări, de jigniri şi de opresiune asupra unor persoane sau grupuri de persoane. Cine nu înţelege această nouă realitate nu merită să participe la viaţa cetăţii. Alegerile au afirmat aspiraţia electoratului către un nou tip de politică şi de politician: o politică dominată de temele interesului comun, un politician care nu lucrează pentru propria bunăstare, obiective personale sau ale unor grupuri de interese, ci doar pentru binele public. Cine nu înţelege această nouă realitate nu merită să participe la viaţa cetăţii. Vreau să sper că noul an 2017 ne va găsi pregătiţi pentru instituirea unui climat de colaborare corectă şi de progres comun, pe care România îl aşteaptă de prea mult timp", mai spune Emil Constantinescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că nu acceptă propunerea PSD - ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru şi a cerut acestei coaliţii să facă o nouă nominalizare.