Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat miercuri că îi va da în judecată pe fostul secretar de stat Iulian Iancu şi premierul Emil Boc pentru calomniile şi minciunile lansate de cei doi pe marginea scandalului Sterling.
"Eu am hotărât să fac apel la justiţie, pentru că nu sunt dispus să tolerez calomniile şi minciunile unor oameni care ar trebui să se ocupe cu totul şi cu totul altceva, şi aici mă refer la secretarul de stat Iulian Iancu şi primul-ministru Boc", a spus Tăriceanu.
În opinia liderului PNL, "această poveste este o minciună de cea mai joasă speţă". Tăriceanu a lăsat să se înţeleagă că nu se va mulţumi cu primirea de despăgubiri simbolice, de "doar un leu".
"Mâine cel târziu voi depune acţiunea în instanţă. Voi face o acţiune civilă prin care voi cere instanţei să stabilească adevărul şi voi cere daune celor în cauză. Nu le cer din respect pentru instanţă doar un leu simbolic, pentru că problemele de imagine pe care mi le-au creat, colegilor, partidului în sine, nu sunt de valoare unui leu. Oamenii aceştia, Boc, trebuie să înţeleagă într-un stat de drept, trebuie să-şi măsoare cuvintele. Nu ne jucăm cu cuvintele", a spus Tăriceanu, anunţând că vor fi daţi în judecată "toţi cei care au făcut afirmaţii calomnioase pe cazul Sterling"..
Premierul Emil Boc a arătat că ordonanţa de urgenţă în baza căreia acordul dintre Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi compania Sterling pentru platformele din Marea Neagră a fost transformat din unul de explorare într-un acord de concesiune a fost "o acţiune premediată a Guvernului Tăriceanu?. ?Din 2007, şi-a pregătit mişcarea din 2008, pe final de mandat, pentru a acorda acel contract care prejudiciază financiar interesele României, iar noi avem datoria să curmăm acest abuz", a afirmat Boc.
Iulian Iancu:"Tăriceanu este în campanie electorală"
Călin Popescu Tăriceanu încearcă acum să se apere şi este influenţat şi de faptul că este în campanie în interiorul propriului partid, a reacţionat Iulian Iancu, referindu-se la ameninţările cu procese ale fostului premier. Preşedintele comisiei de industrii din Cameră, Iulian Iancu a solicitat, miercuri, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi MFP motivaţiile care au stat la baza emiterii HG 1447 prin care este cedat firmei Sterling Resorces dreptul de împărţire a producţiei zăcămintelor din zona Pelican- Midia. Iulian Iancu a explicat că a solicitat aceste date celor două instituţii deoarece există semne de întrebare referitoare la acest subiect, el pomenind chiar de necesitatea înfiinţării unei comisii de anchetă.
"Tăriceanu este în campanie electorală în interiorul partidului din câte am înţeles, nu are nicio legătură cu demersul meu, justificarea ar trebui făcută strict pe hotărârea de guvern. Nu ştiu ce acuze are domnia sa, eu vorbesc punctual de un drept al statului care a fost pierdut în urma unei hotărâri date în 2008. Orice alte atitudini legate de atac la persoane - acum aud că voi fi atacat în instanţă - nu sunt decât modalităţi de a se apăra", a precizat Iulian Iancu.
Iancu a declarat ca problema nu o reprezintă atacul la fostul premier Tăriceanu, ci în Hotărârea de Guvern prin care statul român concesionează drepturile de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia.
Contractul încheiat între ANRM şi Sterling Resources Ltd. are o durată de 30 ani, calculaţi din 1992 cu dreptul de prelungire de până la 15 ani. "Din actele existente în urma transformării contractului într-un contract de concesiune partea romană pierde dreptul de exploatare iar asta reiese dintr-o Hotărâre de Guvern şi dintr-un contract încheiat de ANRM. Astăzi am mai primit informare că această societate nu avea competenţa de a desfăşura operaţiuni petroliere. Avem o Hotărâre de Guvern prin care România pierde un drept", a declarat Iancu.
Iancu a precizat că în contract statul roman nu avea nicio obligaţie financiară şi deci nu s-ar pune problema obligării statului român la plata unor despăgubiri în cazul rezilierii contractului cu firma Sterling.
"Contractul spune că partea de explorare şi dezvoltare sunt realizate pe cheltuiala exclusivă a investitorului, statul român intră în ecuaţie doar din momentul evidenţierii zăcământului pentru primirea unei retribuţii de 45%. Nu are nicio obligaţie pentru primele 2 faze", a adăugat Iancu.
Antena3.ro